Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai mare depunctare la bac, la Liceul de Muzică

Publicat in Adevarul, luni 19 octombrie 2009 ·

Inspectoratul nu se grăbeşte să dea numele profesorilor care au notat din burtă  Colegiile Naţionale „Spiru Haret” şi „Tudor Vladimirescu”,  Liceul de Muzică, dar şi Colegiul  Industrial Turceni sunt cele patru instituţii de învăţământ nominalizate în cazul fraudei de la bacalaureat. Surpriza a venit din partea Liceului de Muzică din Târgu-Jiu unde eleva Bianca Stănculete a primit nota 10, cu toate că specialiştii Ministerului Educaţiei au notat lucrarea cu 5.40. Reprezentanţii Liceului de Muzică spun că nu este vorba despre un copil de bani gata şi că nu înţeleg cum de s-a produs o asemenea eroare.

„Nu cred că este vorba despre o pată neagră pusă asupra acestui liceu întrucât comisiile au fost făcute de către Inspectorat. Nu am mai auzit de aşa ceva până acum. Elevele respective nu sunt de bani gata”, a declarat Aurelia Savu, directorul Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu”. 

Eleva care a primit cu 4.60 puncte mai mult decât a scris pe lucrare nu este singura de la acest liceu. O altă tânără olimpică se află pe lista cu notele modificate de Minister. Andreea Medar s-a remarcat prin participări frecvente la olimpiade, mama ei fiind chiar  profesor de limba română. Cu toate acestea, şi în acest caz nota a fost micşorată cu două puncte.

S-a format comisia de anchetă

La Colegiul „Tudor Vladimirescu“ s-au acordat note mai mari cu cel puţin două puncte în cazul unui număr de 21 de elevi. Reprezentanţii IŞJ nu dau semne că s-ar grăbi să afle despre ce dascăli este vorba. „Lucrările reevaluate de Minister au ajuns la Inspectorat. Astăzi s-a format comisia care va efectua o anchetă în acest sens. Mâine se vor desface lucrările pentru a afla care sunt profesorii în cauză. Cert este că fiecare lucrare a fost evaluată de doi profesori din judeţ”, a declarat Camelia Bibere, inspectorul şcolar adjunct al ISJ Gorj.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 6 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°