Scris de Vasile Filip - Aseară s-a încheiat cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului de teatru francofon de la Arad.
ARAD. Peste 330 de invitaţi din opt ţări – Ungaria, Austria, Serbia, Spania, Franţa (cu două trupe), Italia, Canada şi Rusia (cu trei trupe) – şi 11 oraşe din România au fost, în aceste zile, actori în cele peste 20 de spectacole prezentate pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, au participat la ateliere (15 la număr) cu animatori străini francofoni şi şi-au arătat talentul în „Spectacolul atelierelor”, au fost membri în echipaje (sau doar spectatori) la concurs-spectacol de cultură generală ce a fost dedicat, de această dată, lui Denis Diderot şi lucrării sale „Le paradoxe sur le comedien”, ori fini observatori – „En coulisses” – la producţiile prezentate de colegi.Concurs şi cântec
Ieri, în ultima zi din cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineri Francofoni „Amifran”, au avut loc concursul de cultură geneală şi recitalurile de muzică franceză. Concursul-spectacol, dedicat anul acesta lui Denis Diderot (cu „Le paradoxe sur le comedien”), a adus în scenă patru echipaje multinaţionale care au răspuns întrebărilor legate de scriitor şi creaţia sa dar au şi improvizat – spre deliciul spectatorilor – pe texte din această operă.
Formaţia „Les Claudes”, patru cântăreţi – un chitarist, un trompetist, un percuţionist şi un basist – au cântat şi au dansat pentru a da un ecou modern cântecelor vesele şi colorate ale lui lui Claude François. A fost o atmosferă dezlănţuită, un public entuziasmat, o muzică pop reinventată în toată splendoarea sa.Impresii la „Amifran”
Înainte de gongul de final al festivalului, am încercat (tot în culise) să aflăm şi câteva impresii, „la cald” despre această ediţie şi, în general, despre „Amifran” şi redăm câteva dintre acestea.
Jerome Lecerf (Belgia): „Este un festival plin de