Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facebook este deja evaluată la 103 mld. dolari

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 24 februarie 2012 ·

Acţiunile la Facebook se tranzacţionează deja ca şi cum reţeaua socială ar fi listată, în condiţiile în care investitorii bogaţi folosesc pieţele private pentru a cumpăra şi vinde titlurile companiei americane, scrie Bloomberg.

Numărul de acţionari a ajuns deja la mai mult de 1.000, faţă de 50 până la 100 de investitori cât are de regulă o companie în momentul listării, potrivit unei estimări realizate de Sam Hamadeh, director de cercetare la compania de analiză PrivCo. Tranzacţiile private au împins deja valoarea Facebook la peste 100 de miliarde de dolari în această lună. "Facebook e deja un blue-chip şi nici măcar nu s-a listat", a declarat Kevin Landis, manager de portofoliu la fondul Firsthand Technology Value din San Jose. Valoarea unei acţiuni a ajuns până la valoarea de 44$ în cadrul unei tranzacţii private care a avut loc în această lună, evaluând astfel compania la 103 mld. $, faţă de o cotaţie de 30-31 dolari în octombrie 2011.

Facebook va trebui să obţină până la cinci miliarde de dolari printr-o nouă emisiune de acţiuni spre sfârşitul anului, pentru a plăti taxe pe profiturile înregistrate de conducere şi angajaţi, în urma listării la bursă, din pachetele de titluri primite, potrivit Financial Times.

Suma este egală cu minimul vizat de re­ţeaua de socializare prin oferta publică iniţială planificată pentru luna mai.

A doua mare vânzare de obligaţiuni este rezultatul profiturilor uriaşe pe care directorii care au condus compania în perioada de început şi mulţi din cei 3.000 de angajaţi le vor înregistra odată cu listarea Facebook la bursă.

Pachetele de acţiuni restricţionate şi opţiunile de a cumpăra titluri au o valoare combinată de peste 23 mld. dolari, potrivit documentelor depuse de Facebook la autoritatea pentru piaţa de capital din SUA. Suma depăşeşte în­trea­ga valoare de piaţă a Yahoo! şi reprezintă unul dintre

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 35 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 35 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 23 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

Anunț important din Slovacia: Viața premierului Robert Fico nu mai este în pericol

HotNews acum o ora
Viața premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak, la patru zile de la atacul asupra șefului guvernului, transmite France Presse. Robert FicoFoto: Sierakowski/EUC / Zuma Press / Profimedia

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 39 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum 2 ore
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°