Studiind Fondul Independenta din Arhiva Diplomatica, mi-a atras atentia un document aparent neinsemnat, de rutina protocolara, gasite printre corespondentele sau actele de cancelarie care pastreaza in eternitate importanta anilor 1877/'78 pentru Romania. Documentul la care ma refer este o simpla invitatie, prin care ministrul plenipotential al Rusiei la Bucuresti, baronul Stuart, il ruga pe ministrul de Externe al Romaniei, Mihail Kogalniceanu, sa participe la receptia organizata in saloanele Misiunii ruse din soseaua Kiseleff, cu prilejul semnarii pacii de la San Stefano, in 1878. Sa ne reamintim ca sus-numita pace fusese semnata de Rusia cu Turcia, fara sa permita participarea reprezentantului principelui Carol, colonelul Eraclie Arion, atitudine aroganta si inacceptabila fata de un aliat la razboiul care abia se incheiase. Copia scrisorii de raspuns a ministrului roman, frumos caligrafiata, aflata in Fondul Independenta din Arhiva Diplomatica, atrage atentia prin demnitatea cu care a fost conceputa: "Multumesc Excelentei Voastre pentru invitatia la receptia de sarbatorire a pacii de la San Stefano, dar, necunoscand continutul acesteia si nici daca tara mea trebuie sa bucure sau sa se intristeze pe planul intereselor nationale, nu pot da curs amabilei dvs. invitatii..." Opt decenii mai tarziu, un alt document de arhiva, o telegrama a MAE dicta Misiunii noastre de la New York ca, in toate cazurile, delegatul roman la lucrarile ONU sa voteze ca ambasadorul sovietic. Scurt si fara comentarii, o marturie a decaderii profunde a unei tari teoretic independenta. Instructiunile dezonorante la care ne referim, din 1957, atrageau atentia ministrului "plenipotentiar" roman de la Washington, inclasificabilul "analist politic" de astazi, Silviu Brucan, sa sprijine respectarea hotararii. Asa se regasesc in Arhiva Diplomatica doua documente minore, dar care marcheaza cat se poa