Preşedintele-director general interimar al TVR, Radu Călin Cristea, a declarat că hotărârea Guvernului, luată miercuri, privind suspendarea temporară, pe o perioadă de şase luni, a executării silite a Televiziunii Române reprezintă o "gură de oxigen", care scoate instituţia dintr-o "zonă de umilinţă".
"Privesc această hotărâre ca pe o gură de oxigen. În fine, Televiziunea poate să iasă dintr-o zonă de umilinţă şi din tot felul de privaţiuni care riscau să afecteze calitatea actului editorial", a declarat Cristea pentru Agerpres.
Întrebat dacă în cele şase luni de răgaz se poate rezolva situaţia financiară a TVR, Cristea a spus că acest lucru depinde de hotărârile viitorului Consiliu de Administraţie al postului, dar s-a arătat sceptic: "Nu cred că situaţia financiară se va rezolva. Depinde foarte mult ce anume va fi socotit că va trebui să fie făcut de cuviinţă de către viitorul Consiliu de Administraţie. Vor fi probabil mai multe proiecte în joc, mai multe variante, se fac deja simulări şi dânşii urmează să decidă care va fi soluţia cea mai potrivită."
El a precizat că la momentul publicării în Monitorul Oficial a hotărârii Guvernului conturile TVR vor putea fi deblocate efectiv.
Guvernul a adoptat miercuri un proiect de hotărâre privind suspendarea temporară, pe o perioadă de şase luni, a executării silite a Societăţii Române de Televiziune, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu.
"Este vorba de un proiect de hotărâre privind suspendarea executării silite a creanţelor fiscale administrate de ANAF către Societatea Română de Televiziune. Hotărârea are un articol unic care prevede că se suspendă executarea silită a creanţelor. Se suspendă, nu se anulează. Pentru că executarea silită ar fi dus la imposibilitatea efectuării plăţilor pentru toate activităţile curente şi deci ar fi închis, p