De cand cu ultimele amenintari si acoperirea mediatica a terorismului islamic, mi-am amintit de insemnarile regretatului Samuel Huntington in cartea sa " Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale". Cartea a devenit rapid extrem de cunoscuta, tiparita in tiraje serioase si in multe limbi, cumparata si citita de multa lume. Din momentul aparitiei în 1993, teza lui Huntington a fost criticată, aproape calcata in picioare de o majoritate intelectuala educata in spiritul corectitudinii politcii si care glorifica intelegerea intre popoare cu orice pret. Cartea a fost atacata pentru ca a contribuit la accentuarea temerilor Occidentului fată de Islam, care a fost perceput ca o miscare antioccidentală. A venit 9/11 – 2001 si a aratat ca nu este nevoie de carti de genul celei scrise de Huntington pentru a declansa valul de ura reciproca intre curentele antagoniste reprezentate de islamismul (in nici un caz Islamul) militant si Occidentul refractar ideilor fundamentaliste, laic si liberal.

Unde este ciocnirea civilizatiilor? In primul rand, Huntington sustine cultura (din punct de vedere antropologic) ca fiind cea mai dominanta identitate cu care se poate identifica un individ, o identitate, care transcede alte dimensiuni posibile de indentificare, cum ar fi ideologiile sau ocupatiile. Apoi el afirma ca modernizarea socio-economica a rezultat in dizlocarea individuala si intr-o crestere a capabilitatilor sociale de a stimula innoirea culturii indigene. Huntington afirma ca democratia este paradoxala prin natura sa : prin raspandirea democratiei si institutiilor democratice intr-un stat non-democratic, Vestul da oponentilor sai cunoasterea si abilitatea necesara pentru a se revolta. Intr-o zi statele slabe vor putea ataca utilizandu aceleasi valori vestice de care s-au folosit pentru a-si promova interesele. In cel de-al treilea rand, identitatea cultural