Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga: Trebuie să fie cvorum; UDMR va fi prezentă; boicotul individual, o copilărie

Publicat in Romania Libera, luni 27 august 2012 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că din puntul de vedere al democrat-liberalilor trebuie ca la şedinţa plenului să fie cvorum, apreciind că parlamentarii UDMR vor fi prezenţi, dar şi că "boicotul individual" anunţat de PNL este "o copilărie", informează Mediafax.

"Din punctul nostru de vedere, trebuie să fie cvorum", a susţinut Blaga.

El a fost întrebat cum vede boicotul individual anunţat de parlamentari ai PNL în ceea ce priveşte şedinţa de plen reunit de luni. "Orice decizii de partea asta sunt copilării cu boicot individual. Dacă domnul Antonescu dorea să respecte deciziile statului român, dacă dorea să pună capăt acestei situaţii delicate, dar pe domnia sa nu-l mai interesează nimic, nu-l mai interesează nici moneda, nimic nu-l interesează", a susţinut Blaga.

De asemenea, liderul PDL a fost chestionat dacă a avut discuţii cu parlamentarii minorităţilor, cei ai UDMR sau UNPR, pentru a fi asigurat cvorumul. "Nu am vorbit, dar sunt absolut convins că maghiarii vor fi în sală, ca de obicei, sunt conştiincioşi", a răspuns Blaga.

Blaga a spus că la şedinţa Parlamentului vor fi prezenţi 133 de parlamentari PDL, că nu o să fie surprize dacă liderii USL îşi respectă promisiunile făcute către UE, arătând că este cvorum în cazul în care la şedinţă participă cei de la PSD, chiar dacă lipsesc liberalii.

El a dăugat că nu o să fie surprize dacă liderii celor trei formaţiuni din arcul guvernamental îşi respectă promisiunile faţă de UE.

Întrebat ce se întâmplă dacă cei de la PNL nu vin la şedinţă şi cei de la PSD vor fi prezenţi, Blaga a răspuns: "Sunt suficienţi."

Întrebat dacă se aşteaptă la o ruptură în USL în acest caz, Blaga a spus: "E prea mult să tragem o astfel de concluzie acum."

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, luni, întrebat despre oportunitatea boicotării şedinţei Parlamentului, că aceasta nu a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum 33 minute
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum o ora
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 26 minute
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 40 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 3 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Klaus Iohannis a promulgat controversata lege care amnistiază evaziunea sub un milion de euro

HotNews acum 58 minute
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi promulgarea legii inițiate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare dacă achită suma plus o penalizare. Klaus Ioh

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 2 ore
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Armata chineză anunță că a „alungat” un distrugător american, care a încălcat grav suveranitatea şi securitatea Chinei.„Trupele sunt în stare de alertă”

Ziare.com acum 24 minute
China a monitorizat îndeaproape şi a „alungat” nava USS Halsey care a intrat în apele teritoriale ale Insulelor Paracel din Marea Chinei de Sud la 10 mai, a declarat vineri, 10 mai, într-un comunicat Comandamentul Teatrului de Sud al Armatei Popular

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 2 ore
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°