„Adevărul" vă dezvăluie povestea unui dosar care a făcut istorie în România, în 1995. Atunci, Zhao Tun Guo, membru al Triadei (mafia chineză), împreună cu alţi doi complici, au tranşat şi au fiert doi conaţionali, după care le-a aruncat măruntaiele în toaletă.
Mai groaznic este că principalul vinovat de acest măcel se află acum în libertate, după ce a fost achitat de celebra judecătoare Viorica Dinu.
Asta deşi anchetatorii bucureşteni aveau dovezi zdrobitoare împotriva lui, adunate de-alungul a 12 ani cât a stat ascuns în Cehia. Acesta a fost condamnat anul acesta la 20 de ani de închisoare după ce a fost eliberat în 2010.
Mai exact, în urmă cu 16 ani, Zhao (47 de ani), împreună cu alţi doi complici aveau să comită una dintre cele mai atroce crime făcute vreodată de nişte străini în România. Cei trei asiatici au mers acasă la doi conaţionali de-ai lor, comercianţi care vindeau acareturi în complexul comercial Europa.
Scopul vizitei ascundea de fapt intenţiile un măcel fără precedent: doi chinezi, cu familie, stabiliţi în România, după ‘90, aveau să-şi găsească sfârşitul în cel mai barbar mod cu puţinţă. Zhao i-a jefuit de 40 de milioane de lei vechi şi 5.000 de dolari, i-a strangulat cu o funie şi le-a sfârtecat cadavrele cu un ferăstrău şi două satâre, ca pe nişte animale de abator.
Chinezii “kamikaze”
După ce i-a spintecat, asasinul a dus mai departe planul criminal: le-a fiert o parte din măruntaie într-un cazan de rufe şi le-a aruncat în toaleta apartamentului. Restul de viscere le-a depozitat în câteva găleţi găsite în bucătăria locuinţei iar mustăţile celor două victime le-a depozitat într-o solniţă.
La două zile după ce au comis măcelul, cei trei au ieşit fugind din bloc şi s-au urcat val-vârtej într-o Dacie. Asta a atras atenţia unui echipaj de poliţie care s-a luat după urma lor. După o urmărire ca-n