Marcel Adrian Piteiu, şeful Romgaz Mediaş, este cercetat de procurori i Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru fapte de corupţie, la sesizarea inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
Inspectorii ANI spun că şeful Romgaz, Marcel Adrian Piteiu, a fost în conflict de interese, existând şi indicii privind comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, după ce ar fi încheiat contracte cu o firmă la care a fost administrator şi care a obţinut beneficii de peste 66 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat de presă remis de inspectorii ANI, Piteiu a fost informat despre cercetările care se desfăşurau împotriva lui încă din februarie anul trecut.
"În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie, de către PITEIU MARCEL ADRIAN, Director general al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale ROMGAZ S.A. Mediaş, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de reprezentant legal al S.N.G.N. „ROMGAZ” S.A. Mediaş, a participat la luarea deciziilor şi a îndeplinit acte, în procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice, prin aprobarea de referate de necesitate, documentaţii de atribuire, rapoarte şi hotărâri privind desemnarea ofertelor câştigătoare şi prin încheierea de contracte comerciale cu S.C. APROV S.A. Mediaş (societate la care acesta a deţinut, în perioada 2001 – 2005, calitatea de administrator), beneficiul patrimonial obţinut fiind în cuantum de 66.454.374,17 Lei (aprox. 15.218.442 Euro)", se arată în comunicatul ANI.