Dincolo de războiul sistemelor de operare care s-a relansat o dată cu apariția portabilelor (incluzând aici tablete, smartphone-uri, netbook-uri ) în spatele scenei se desfăsoară o bătalie a microprocesoarelor, piață dominată autoritar pana acum ceva vreme de Intel, dominație contestată până acum, timid, doar de AMD.
O dată cu avântul dispozitivele care funcționează pe baterii, s-a deschis o piață dominată de cerințe tehnice diferite: consumul de curent electric este esențial în alegerea procesorului – si a circuitelor anexe, asta dacă nu vrei ca bateria să se descarce în cincisprezece minute. O cu totul altă abordare față de ce se întâmplase până aici.
Între Intel si AMD există o “cursă a gigahertzilor” care durează de ani buni. În această cursă a contat un singur lucru: viteza. Cât mai repede, spre mulțumirea generațiilor de gameri.
Viteza însă înseamnă, tehnic vorbind, să muți niște electroni. Operația asta consumă curent ( de fapt curentul este o mișcare de electroni) iar ca rezultat al acestei mișcări se produce căldura. În final, viteza de lucru a procesorului este limitată de capacitatea de disipare a căldurii.
Pentru depăsirea pragului termic s-a mai recurs la un factor. Cu cât componentele integrate sunt mai mici, cu atât numarul de electroni puși in mișcare e mai mic. Curentul consumat e mai mic, iar căldura produsă scade proporțional.
In 2007 Intel producea în tehnologia de 45 nm (AMD în 2008) acum produce în 22nm și are planuri anunțate pentru 14nm ( e vorba aproximativ de distanța în nanometri intre celulele de memorie pe chip).
Această cursă a devenit un pic absurdă pentru că a mutat accentul din zona arhitecturii microprocesorului către zona tehnologiei de fabricație. Desigur, între timp unele inovații au apărut și în arhitectură, s-a trecut și la 64 de biți, însă, la design comparabil totdeauna a câștigat cel care