Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rotaru: "Cred că nu se va mai face regionalizarea anul acesta"

Publicat in Vocea Brailei, luni 26 august 2013 ·

* asta a declarat, vineri, senatorul PSD, Ion Rotaru, specificând că este vorba strict despre o părere personală * "Această participare la vot este puţin probabilă. Decât să te îndrepţi către un eşec previzibil mai bine nu o mai faci", a afirmat social democratul

Senatorul PSD Brăila Ion Rotaru nu pare să dea prea multe şanse de reuşită proiectului privind împărţirea administrativ teritorială a României, până la finele acestui an. Cel puţin asta a declarat PSD-istul, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul partidului, specificând totuşi că este vorba despre o părere strict personală şi că rezultatul ar putea fi altul. Cu toate acestea, Rotaru a motivat că şansele ca un referendum pe această temă să treacă în momentul de faţă ar fi unele minime şi cel mai probabil s-ar constata un eşec. "Dacă îmi cereţi părerea din punct de vedere personal, cred că nu se va mai face regionalizarea anul acesta. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, regionalizarea poţi să o faci foarte repede şi simplu luând nişte decizii, dar ele trebuie să fie aprobate prin referendum, iar acesta trebuie să aibă 50 plus 1. Această participare la vot ştim cu toţii că este puţin probabilă şi atunci decât să te îndrepţi către un eşec previzibil mai bine nu o mai faci. Vom vedea care va fi decizia. Şi la ultimul Birou Naţional al partidului s-a discutat despre mai multe variante posibile în legătură cu referendumul, eu cred că anul acesta nu va mai avea loc, dar repet, e o părere personală", a declarat senatorul. Sursa citată a ţinut să precizeze că acest pas trebuie făcut în cele din urmă, amintind cu această ocazie despre atragerea mai uşoară a fondurilor europene în condiţiile existenţei unor regiuni. "Am fost la două dezbateri. Dacă îl asculţi pe premierul Dragnea cu dezvoltarea concentrică, cu toată povestea aceea, sunt multe argumente care te conving că este necesară reg

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie pentru un land din Germania: Avertismente de furtuni puternice

Ziare.com acum 54 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 3 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum o ora
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 3 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum o ora
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 3 ore
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă, afirmă un consilier al lui Netanyahu

News.ro acum o ora
Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru dezamorsarea conflictului din Gaza, promovat acum de preşedintele american Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând

Donald Trump şi-a făcut cont pe platforma de socializare pe care voia sa o interzică în trecut

Ziare.com acum o ora
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Ministerul Finanțelor vizează împrumuturi de aproape 7 miliarde lei în iunie. Ce scop au banii

Capital acum o ora
Băncile comerciale vor împrumuta din nou statul român în iunie 2024. Ministerul Finanțelor a dezvăluit planul pentru luna în curs. E vorba despre împrumuturi cu 1 miliard de lei mai mari decât se preconizase iniţial.

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°