Mâine, 15 aprilie, începând de la ora 16.00, se desfasura în Sala Sporturilor din Târgu-Mures meciul de futsal între echipele reprezentative ale României si Cehiei. Jocul conteaza pentru calificarile campionatului mondial, si are un caracter decisiv, învingatoarea urmând sa participe în campionatul mondial de futsal din Brazilia de la sfârsitul anului.
Dupa 1-1 în jocul desfasurat la Pardubice, echipa pregatita de antrenorul federal Zoltan Jakab are sanse bune de calificare, dar cum bine spunea antrenorul, acestea trebuie valorificate, pentru ca în continuare calificarea se joaca. Miza meciului este practic poate mai mare decât o participare la Campionatul Mondial, deoarece o asemenea sansa se iveste greu în fata reprezentativei României, unde futsalul are o istorie organizata de numai cinci ani. O calificare poate atrage sponsori, atentie mult mai mare din partea spectatorilor si a mijloacelor mass-media, în schimb un esec ar putea îngropa pentru mult timp futsalul autohton în anonimat.
Sala Sporturilor din Târgu-Mures a fost aleasa din doua motive. Primul ar fi suprafata de joc de o calitate excelenta, iar al doilea se leaga de spectatori, întrucât se spera la un aflux mare de fani, cunoscatori ai jocului si recunoscuti pentru fair-playul lor, mai ales ca pe teren se vor afla si câtiva jucatori formati la Târgu-Mures: Gherman si Csoma (actualmente la CIP Deva), respectiv Mihaly si Nicusan (jucatori la Odorheiu Secuiesc). Al cincilea, Molomfalea va lipsi din cauza suspendarii.
Asa ca, mâine va asteptam la futsal!
Mâine, 15 aprilie, începând de la ora 16.00, se desfasura în Sala Sporturilor din Târgu-Mures meciul de futsal între echipele reprezentative ale României si Cehiei. Jocul conteaza pentru calificarile campionatului mondial, si are un caracter decisiv, învingatoarea urmând sa participe în campionatul mondial de futsal din Brazilia de