Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi, Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Publicat in Adevarul, vineri 4 februarie 2011 ·

Datele statistice din ultimii ani, situează România printre ţările situate pe un loc mediu în ceea ce priveste rata standardizată a mortalităţii în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, şi cu ratele incidenţei şi prevalenţă cele mai mici dar cu tendinţă crescătoare.

În judeţul Maramureş sunt peste 10.000 de bolnavi de cancer aflaţi în evidenţă într-o creştere progresivă a numărului cazurilor noi de boală, ponderea cea mai mare a cazurilor noi fiind cele de cancer bronhopulmonar.

La nivel mondial, cancerul determină unul din opt decese, mai mult decât SIDA, tuberculoza şi malaria la un loc. În fiecare an, peste 12 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer şi 7,6 milioane oameni pierd lupta cu boala, iar fără îmbunătătiri majore, multe din cancerele prevenibile si curabile vor continua sa ucidă.

Se estimează că 40% din cancere pot fi prevenite. Riscul de cancer, poate fi redus prin câteva măsuri simple: alimentaţie variată si sănătoasă, menţinerea greutăţii corporale normale, activitate fizică regulată, limitarea consumului de alcool, renunţarea la fumat şi evitarea expunerii la fumat pasiv, evitarea expunerii excesive la soare, protejarea împotriva infecţiilor care pot determina cancer.

Există o tendinţă la creştere lentă, dar progresivă a îmbolnăvirilor şi a mortalităţii prin cancer, valabilă pentru mediile urban si rural si ambele sexe, cu precadere la cel masculin.

Din punctul de vedere al structurii morbidităţii şi mortalităţii, pe sexe, în raport cu localizarea tumorală, statistici recente arată următoarea situaţie: la bărbaţi, pe primul loc al ratelor de mortalitate prin cancer se situeaza cancerul bronhopulmonar, urmat de cancerele colorectal, de prostată, de stomac, vezica biliară şi bolile maligne de sistem; la femei, prima cauză de deces prin tumorile maligne este cancerul mamar, urmat, ca frecvenţă, de tumo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°