Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: PDL este pentru exploatarea de la Roşia Montană, dar împotriva proiectului de lege

Publicat in Romania TV, joi 12 septembrie 2013 ·

Reprezentanţii PDL au discutat, joi, cu premierul Victor Ponta despre Roşia Montană, democrat-liberalii arătând că nu sunt împotriva exploatării aurului, dar consideră proiectul Guvernului ca fiind neconstituţional.

Premierul Victor Ponta le-a spus ziariştilor că prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a susţinut că proiectul este neconstituţional.

"Domnul prim-vicepreşedinte Predoiu a spus că este neconstituţional după opinia domniei sale. Ei sunt pentru proiectul de la Roşia Montană dar nu pentru proiectul de lege şi atunci cred că detaliile vi le pot da domniile lor. Deci, cumva să facem proiectul, dar să nu-l facem prin proiect", a precizat Ponta, după întâlnirea cu reprezentanţii PDL.

Şi preşedintele PDL Vasile Blaga a precizat că Predoiu a abordat acest subiect la întâlnirea cu Ponta.

"Nu am discutat înainte decât puţin despre acest subiect, dar i-am spus foarte clar, de fapt nu eu, ci colegul Predoiu, că de fapt suntem în situţia în care noi nu suntem împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană sau împotriva mineritului din România, ci dimpotrivă, dar nu suntem de acord cu acest proiect anticonstituţional al domnului Ponta. Domnul Ponta care a fost primul demnitar al României care după ce a promovat ca premier acest proiect s-a dezis de el şi a zis că nu-l votează ca deputat", a precizat Blaga.

El a mai spus că Ponta trebuie să-şi asume acest proiect şi că cel mai bun lucru cu putinţă ar fi să retragă acest proiect din Parlament.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 35 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum 25 minute
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum o ora
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 2 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 3 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum o ora
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Taiwan își intensifică misiunile marine de patrulare odată cu învestirea noului președinte. Temeri legate de acțiuni ale Chinei

HotNews acum 14 minute
Gărzile de coastă taiwaneze şi-au intensificat misiunile de patrulare în cursul weekendului, înaintea învestirii noului preşedinte taiwanez, în apele din apropierea insulei unde navele chineze şi-au sporit prezenţa, relatează AFP, preluată de Agerpr

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 3 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°