Ziua Culturii Naționale, adică ziua nașterii lui Eminescu, ne-a cadorisit cu o nouă carte a lui Nicolae Georgescu: „Boala și moartea lui Eminescu”. Încă n-am găsit-o în librării, dar au apărut comentarii, inclusiv mărturii ale autorului, ce demonstrează clar că inventatorul asasinării lui Eminescu nu se lasă și-o ține morțiș pe-a lui: poetul a fost ucis printr-un complot instrumentat de-o mafie politică păstorită de... Maiorescu! Demersul pare frumos motivat: „Perseverez în această rătăcire de program atras de o singură cauză: aceea a documentelor ca documente, care, odată așternute pe hârtie și înregistrate, încetează și ele de-a fi înscrisuri. La fel o amintire a cuiva despre cineva: odată devenită publică și comentată, ea nu mai este doar literatură, are și o altă viață – atât ca referențial, cât și ca document în sine.” Absolut de acord cu „rătăcirea de program”, de acord cu cauza „documentelor ca documente”, dar mai greu de acceptat speculația că, odată așternute pe hârtie, documentele „încetează de a fi înscrisuri”. Și ce devin? O materie laxă, răsinterpetabilă, pe care o modelăm „personalizând-o”?
Ciudat cât de repede prind teoriile catastrofice, de la Apocalipsă la asasinarea scriitorilor Eminescu, Goga, Labiș, Preda („și nici eu nu mă simt prea bine”...). Lumea e avidă de răsturnări spectaculoase, de scandal, de mituri târâte în derizoriu, de tot ce poate contrazice ierarhii bătute-n cuie. Nu contează că argumentația e încropită „din cuțite și pahară”, că taman documentul (ori fetișizat, ori relativizat) nu oferă decât iluzoriu sprijin, că sumedenie de capete luminate într-ale istoriei literare declară drept „basnă” teoria asasinatului politic – rămâne cum am vorbit în tren: pe Eminescu l-a ucis Maiorescu!
În trei cărți ale mele („Printre cărți” vol. I și vol. II, „Căminarul”) am consacrat capitole întregi demontării teoriei complotului ucigaș
