Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii îşi cumpără din nou locuinţe pentru a face profit

Publicat in Adevarul, joi 28 aprilie 2011 ·

Aproape 17% din români intenţionează să-şi achiziţioneze în acest an o locuinţă în scop investiţional, faţă de doar 7,5% în 2010, potrivit unui sondaj realizat de compania Be Igloo. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 3.500 de persoane, cu vârste cuprinse între 30 şi 55 de ani, provenind din mediul urban, intervievaţi în perioada 2010-2011.

Volumul investiţional în piaţa imobiliară va creşte cu 30% pe parcursul anului curent, atât pentru investitorii români, cât si pentru cei străini, conform estimărilor lui Nimrod Zvik, Managing Partner în cadrul Be Igloo.

Numărul persoanelor care cumpără locuinţe în scopul unei investiţii, respectiv de a le inchiria, se afla pe un trend ascendent în primul trimestru al acestui an, principalele motive fiind atât majorarea bugetului potenţialilor clienţi, cât şi documentarea temeinică a acestora în privinţa situaţiei prezente a pieţei imobiliare şi a întregului proces de achiziţie.

Aşadar, bugetul pe care potenţialii clienţi ar fi dispuşi să îl aloce achiziţionării unei locuinţe în 2011 se încadrează între 60.000 şi 80.000 de euro, pentru apartamente cu două sau trei camere, sume cu 10% mai mari faţă de cele din 2010. Ca şi în anul precedent, atât programul guvernamental “Prima Casă”, cât şi creditele imobiliare/ipotecare standard constituie principalele forme de finanţare a achiziţiilor imobiliare.

În ceea ce priveşte interesul documentat în creştere al clienţilor imobiliari, Nimrod Zvik declară că a întâlnit “persoane mult mai documentate despre condiţiile de finanţare ale băncilor, de ceea ce oferă piaţa”, fapt care le creează o imagine de ansamblu mult mai solidă în cazul investiţiei pe care aceştia o vor demara.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 42 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 2 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Pentagon: Portul artificial pentru ajutoare livrate în Fâşia Gaza este pe jumătate construit

HotNews acum 26 minute
Construcţia de către armata americană a portului artificial şi temporar pentru a permite trimiterea de mai multe ajutoare umanitare în Fâşia Gaza este mai mult de jumătate finalizată, a anunţat miercuri Departamentul Apărării al Statelor Unite, note

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum o ora
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 42 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 16 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 9 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°