Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie trebuie să accelereze reducerea deficitului

Publicat in Bursa, miercuri 9 iunie 2010 ·

* Fitch: "Dificultăţile fiscale cu care se confruntă Marea Britanie sunt formidabile"

Premierul britanic David Cameron trebuie să accelereze reducerea deficitului bugetar pentru a proteja ratingul suveran de top al Marii Britanii, "AAA". Regatul Unit este în întârziere faţă de alte state europene cu prezentarea planurilor de reducere a deficitului bugetar, iar temerile investitorilor privind datoria ţării au crescut, se arată într-un raport publicat ieri de Fitch, primul raport al unei agenţii de evaluare financiară de când David Cameron a devenit premier, în luna mai.

"Dificultăţile fiscale cu care se confruntă Marea Britanie sunt formidabile şi este necesară o strategie de consolidare puternică pe termen mediu, inclusiv un ritm mai rapid de reducere a deficitului decât cel stabilit în bugetul anunţat în aprilie 2010", se arată în raportul Fitch, citat de Agerpres.

Premierul britanic a avertizat, la începutul acestei săptămâni, că măsurile de reducere a deficitului bugetar vor fi mai dureroase decât s-a anticipat iniţial şi îi vor afecta pe toţi cetăţenii.

Marea Britanie nu poate evita reducerea deficitului, care a urcat la 156 miliarde de lire sterline (225 miliarde de dolari) în ultimul an fiscal, a afirmat oficialul britanic, sugerând că programele de protecţie socială şi cheltuielile funcţionarilor publici sunt pe lista posibilelor reduceri.

"Pe ansamblu, problemele sunt mai grave decât am crezut şi consecinţele lor potenţiale sunt prin urmare mai periculoase decât ne-am temut", a afirmat David Cameron.

Fitch a apreciat ieri că majorarea datoriei Marii Britanii este mai rapidă decât a oricărei ţări care beneficiază de rating "AAA".

De mai multe luni, partidul conservator a subliniat importanţa reducerii cheltuielilor publice, pentru a evita o retrogradare a ratingului suveran al Marii Britanii "AAA", ceea ce ar duce la c

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 38 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 17 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 20 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°