Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mega-picnic pe două roţi

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 24 august 2008 ·

400 de bikeri din toată ţara s-au distrat vreme de două zile şi două nopţi lângă Hunedoara, făcând Valea Roatei să duduie în zgomot de motoare şi acorduri de hard&heavy metal. Pe lângă scopul principal, cel al distracţiei, reuniunea a avut şi alte „ţinte”, de imagine. Sursa: Codrin Prisecaru

1 /.

Prima ediţie a „Free Biker’s Week” a fost organizată vineri, sâmbătă şi duminică de Achimoto Team Hunedoara pe Valea Roatei, la nouă kilometri de Hunedoara. Vreme de două zile bikeri din Bucureşti, Cluj şi Timişoara s-au servit cu bere din micul lac amenajat pe cursul râului Nandru, „s-au dat” pe un circuit de moto-cross amenajat lângă zona de campare, au testat ATV-uri, iar seara au avut parte de concerte rock. Sâmbătă, în cea mai „aglomerată” zi a reuniunii, bikerii autohtoni s-au trezit că au aproape 20 de motociclişti veniţi la întrunire din Germania, Austria şi Ungaria. Motocicliştii nu s-au rezumat doar la distracţiile de la iarbă verde. Sâmbătă dimineaţa au efectuat o paradă prin oraşul Hunedoara lăsându-şi motoarele admirate de sute de de copiii entuziasmaţi la vederea bolozilor pe două roţi.

„Nu suntem cu credeţi”

Organizatorii reuniunii moto de la Hunedoara au dorit cu tot dinadinsul să demonstreze că, cel puţin în România, imaginea generală a biker-ilor este una falsă. Primii pe care aproape că i-au convins au fost poliţiştii şi jandarmii. Când forţele de ordine au ajuns sâmbătă dimineaţa la locul de campare i-au găsit pe bikeri curăţând întreaga zonă de deşeurile rămase de la concertul de vineri seara. „Noi nu suntem ca ceilalţi, care vin aici în week-end şi lasă-n urma lor metri cubi de gunoaie. În România, lumea crede că bikerii sunt ca şi cei din filme: nişte indivizi puşi doar pe rele. Nu e deloc adevărat. Suntem doar nişte oameni pasionaţi de mersul pe două roţi care au aceleaşi obligaţii dar şi aceleaşi drepturi ca t

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 6 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 8 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 8 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 13 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 7 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 11 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 10 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 8 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

sâm.

9°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

8°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°