O persoană a fost arestată la Vatican deoarece deţinea ilegal documente secrete, în cadrul unei anchete interne privind o serie de scurgeri de informaţii către presa italiană, a anunţat astăzi preotul Federico Lombardi, purtător de cuvânt al Sfântului Scaun. Sursa: Reuters
Întrebat de ziarişti, preotul iezuit a recunoscut că “ancheta lansată de jandarmeria Vaticanului în conformitate cu instrucţiunile Comisiei cardinalilor şi sub conducerea promotorului de justiţie al Vaticanului (procuror) a permis localizarea unei persoane care deţinea ilegal documente confidenţiale".
Presa italiană, citată de BBC, a scris astăzi că suspectul reţinut ar fi chiar asistentul personal al Papei. El este acum interogat de magistraţii Sfântului Scaun.
Numele suspectului ar fi Paolo Gabriele, unul din puţinii mireni care au acces în apartamentele private ale Suveranului Pontif.
Reţinerea acestuia vine la o zi după demisia preşedintelui Băncii Vaticanului, Ettore Gotti Tedeschi. Presa intaliană a speculat că acesta a fost îndepărtat cu forţa sub suspiciunea de implicare în scurgerile de documente secrete.
Vinerea trecută, presa italiană a dezvăluit noi documente confidenţiale ale Sfântului Scaun, la trei săptămâni după ce Papa Benedict al XVI-lea a înfiinţat o comisie de anchetă pentru a face lumină în legătură cu originea scurgerii repetate de documente ale Vaticanului
Potrivit Agerpres, la finele lui aprilie, Papa Benedict al XVI-lea l-a numit pe cardinalul spaniol Julián Herranz, fost preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Texte Legislative, în fruntea comisiei care va investiga modul în care presa italiană a intrat în posesia unor informaţii secrete ale Vaticanului.
Astfel, recent, postul de televiziune La Sette a publicat scrisori trimise Papei Benedict al XVI-lea de actualul nunţiu (ambasador) în SUA şi