Una dintre temele discursului economic apărut în România după izbucnirea crizei economice este „schimbarea modelului de creștere economică”. Când se referă la ce ar trebui să facă România pentru a se așeza pe o cale a unei prosperități crescute, mulți analiști vorbesc și despre schimbarea modelului de creștere. Nu există eseuri, ca să nu mai vorbim de vreun model matematic, care să arate în ce constă schimbarea.
Dacă am face un sondaj în rândul opiniei publice despre ce înseamnă acest lucru, cred că am vedea că nimeni nu știe care este conținutul acestei idei, ca să nu mai vorbim de cum s-ar putea realiza acest lucru. Ideea însă sună bine deoarece, în diverse discursuri, printre cauzele crizei apărute în occident în 2007 și la noi în 2008, este menționat „vechiul model de creștere”.
Totuși, atent la subiect, am reușit să capturez unele idei despre sensul în care ar trebui să aibă loc schimbarea. Astel, unii analiști critică creșterea bazată pe consum excesiv (finanțat prin credit), care a dus la criza izbucnită în 2007. Mai precis, s-ar dori bazarea creșterii pe investiții nu pe consum. Alții vorbesc despre ritmul de creștere economică, care ar trebui să fie întotdeauna la un anumit nivel, nu așa, oricum apare el în procesul creșterii economice. Astfel și consumul ar fi mai temperat. În sfârșit, s-a sugerat și crearea unor politici pentru a orienta investițiile străine către anumite ramuri ale economiei, considerate, pe criterii neclare, mai benefice pentru economie.
În cele ce urmează argumentez că schimbarea exogenă a modelului de creștere economică este o problemă falsă, care nu are soluție și de care nu ar trebui să ne ocupăm. Totuși, în măsura în care foarte puțini realizează acest lucru, ideea schimbării modelului de creștere sună bine și îi poate ispiti pe decidenți, astfel ducând la risipirea de resurse pentru căutarea unei so