Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania încearcă să mențină sub control pierderile suferite în sectorul imobiliar

Publicat in Adevarul, joi 17 mai 2012 ·

Guvernul Spaniei va anunța astăzi numirea Blackrock și a lui Olivier Wyman drept evaluatori independenți ai împrumuturilor imobiliare care se află în centrul crizei bancare a țării.

Această numire are ca scop creșterea credibilității eforturilor Spaniei de a liniști temerile investitorilor asupra potențialelor pierderi în sectorul imobiliar și urmează unor restructurări în sectorul bancar anunțate săptămâna trecută în urma cărora Bankia a fost parțial naționalizată iar băncile spaniole vor crește rezervele de acoperire a împrumuturilor imobiliare cu încă 30 de miliarde de euro, anunță „Financial Times”.

Două etape

Blackrock și Oliver Wyman vor efectua evaluarea sectorului bancar în două etape, conform persoanelor familiare cu acest plan.

Prima parte, care va dura o lună, va consta într-o evaluare de sus în jos a diferenței între valoarea înregistrată a împrumuturilor, cea de pe piață și valoarea pe care acestea o vor avea în cazul unor condiții mai vitrege pe piață.

A doua etapă va dura trei luni și va implica examinarea tuturor împrumuturilor fiecărei bănci în parte, fapt care ar trebui să ofere o perspectivă mai detaliată a sectorului bancar spaniol.

Împrumuturi neperformante

Numirea de evaluatori externi, care vor fi asistați de oficialii Băncii Spaniei, urmează măsurilor similare din Grecia și Irlanda și survine atacurilor politice asupra felului în care Banca Spaniei a gestionat situația Bankia.

Nu este nici prima oară când numele Blackrock și Oliver Wyman au fost vehiculate în legătură cu sectorul bancar spaniol. În luna aprilie, Banca Spaniei i-a contactat pe aceștia în legătură cu propunerea de a crea o „bancă toxică” pentru eliminarea împrumuturilor neperformante imobiliare ale băncilor spaniole, au declarat persoane familiare cu acest subiect pentru „Financial Times”.

Ca parte al acestui proces, fie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°