Segmentul asigurărilor de locuinţe şi cel al asigurărilor de garanţii vor fi cele care vor cunoaşte creşteri anul viitor, prin cuprinderea unui număr mai mare de asiguraţi, consideră deputy CEO Platinum, Anca Băbăneaţă.
“Cred că vom asista la creşteri atât pe segmentul asigurărilor de locuinţe, datorită lansării în cadrul acestui an al PAID şi a asigurării obligatorii a locuinţelor, dar şi pe segmentul asigurărilor de garanţii. Vorbim aici de creşteri ale pieţei, prin cuprinderea unui număr mai mare de asiguraţi. Punctual însă, putem asista la creşteri şi pe alte segmente, cum ar fi cel auto. Aceasta în condiţiile în care asigurătorii care practică aceste tipuri de asigurări hotărăsc reanalizarea tarifelor şi acoperirilor oferite”, a spus Anca Băbăneaţă.
Referindu-se la asigurările de garanţii, deputy CEO Platinum a precizat că acest segment de piaţă a impulsionat vânzările companiei în 2010.
“Platinum a lansat recent aceste produse de nişă care se dovedesc a fi probabil singurele tipuri de asigurări care, în acest context economic dificil, pot înregistra creşteri. Atât datorită faptului că asigurările de garanţii sunt în prezent un instrument de garantare acceptat în cadrul tuturor achiziţiilor publice, conform legislaţiei în vigoare, dar şi datorita beneficiilor şi costurilor reduse pe care le prezintă faţă de alternativa existentă a scrisorilor de garanţii bancare”, a adăugat Anca Băbăneaţă.
2010, încă un an de “involuţie”
În ciuda eforturilor asigurătorilor, reprezentantul Platinum consideră că finalul anului 2010 va consemna scăderi ale primelor brute subscrise pe majoritatea segmentelor de asigurare în principal din cauza efectelor crizei economice şi a redistribuirii fondurilor care erau destinate asigurărilor.
“Considerăm că 2010 va reprezenta încă un an de “involuţie” în ceea ce priveşte asigurările generale, în ciuda