Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre case memoriale

Publicat in Dilema Veche, joi 21 august 2008 ·

A veşnici amintirea unui om de seamă prin păstrarea pioasă a obiectelor de care s-a înconjurat în timpul vieţii, a lăsa neatinsă colecţia de artă sau de relicve istorice pe care a adunat-o cineva pentru a educa generaţiile următoare, acestea sînt idei care, într-un fel sau altul, derivă din Revoluţia Franceză. De exemplu, cred că nu există casă memorială mai veche decît aceea a lui Goethe de la Weimar. Acelea ale lui Voltaire de la Ferney sau din marginea Genevei vor fi fost puse în scenă la cîtăva vreme după moartea lui. Iar mai tîrziu, cu duiumul, li s-au făcut unora, mari de tot, mai aşa şi aşa sau chiar mărunţei, locuri de memorie, dacă nu de cult naţional. Europa fusese imediat imitată peste Ocean: Washington la Mount Vernon şi Jefferson la Monticello şi-au avut conacele păstrate ca ţinte ale unor pelerinaje patriotice. Nici nu era nevoie ca marii oameni să fie întotdeauna învingători: generalul Lee, comandantul trupelor sudiste în războiul de secesiune, îşi are şi el altarul său lîngă Arlington. La Londra (Wallace Collection) şi la Paris (Cognacq-Jay, Jacquemart-André), vizitatorii străbat săli ticsite de opere de artă al căror ansamblu a fost constituit de interesul unui amator generos din secolul al XIX-lea.

La noi, s-a zăbovit atît de mult pregătirea conştiinţei naţionale pentru acest fel de educaţie încît regimul comunist n-a găsit case memoriale şi, după criterii atent cîntărite, le-a organizat el în toată ţara, de la Ipoteşti pînă la locuinţa cutărui militant obscur al partidului din ilegalitate. Despre cele cu subiect cultural, două profesoare au scris o carte care ar merita, cu alt prilej, o discuţie specială. La Bucureşti, Muzeul oraşului, la reorganizarea sa în anii ’50, a primit ca donaţii, mai mult sau mai puţin silite, o duzină de case. Poeţi (Arghezi la Mărţişor, Bacovia, undeva pe lîngă Cimitirul Bellu) sau oameni de ştiinţă (Gh. Ma

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 45 minute
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum o ora
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum 2 ore
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 6 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°