Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roberta Anastase: În afară de istericale, ONG-urile pentru protecţia animalelor nu au făcut nimic

Publicat in Revista22, marți 17 septembrie 2013 ·

Deputatul PDL Roberta Anasase acuză că organizaţiile non-guvernamentale care se ocupă de protecţia animalelor nu au făcut nimic "în afară de istericale", precizând că ea nu a votat legea privind eutanasierea câinilor.

"ONG-urile pe animale, în afară, scuzaţi-mă că sunt aşa de dură, dar este o realitate, de istericale, nu au făcut nimic, cea mai mare parte dintre ele", a afirmat Roberta Anastase, marţi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti.

Ea a relatat o discuţie pe care avut-o cu fostul primar al Ploieştiului, care i-a povestit cum, la o întâlnire cu iubitorii de animale din Ploieşti, le-a promis acestora că primăria va construi încă un adăpost pentru maidanezi şi le-a cerut reprezentanţilor acestor ONG-uri să-l ajute la strângerea de semnături de la ploieşteni în favoarea acestei iniţiative, lucru pe care aceştia l-au refuzat.

Roberta Anastase a spus, de asemenea, că nu a votat legea care permite eutanasierea câinilor comunitari nerevendicaţi sau adoptaţi, abţinându-se de la vot.

Anastase a mai spus că, în opinia sa, principala problemă legată de gestionarea acestei situaţii o reprezintă faptul că mulţi dintre deţinătorii de câini de rasă comună nu-şi sterilizează animalele, iar atunci când acestea se înmulţesc aruncă puii pe străzi, fără a încerca să le găsească stăpân.

"Problema este să pornim de la cauză, că dacă nu oprim producţia tu degeaba faci un carnagiu la nesfârşit", a adăugat Anastase.

Sursa: MEDIAFAX

Cuvinte cheie:maidanezi, ong, eutanasiere, castrare, caini

Deputatul PDL Roberta Anasase acuză că organizaţiile non-guvernamentale care se ocupă de protecţia animalelor nu au făcut nimic "în afară de istericale", precizând că ea nu a votat legea privind eutanasierea câinilor.

"ONG-urile pe animale, în afară, scuzaţi-mă că sunt aşa de dură, dar este o realitate, de isterical

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum o ora
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 3 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 4 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum o ora
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 3 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 3 ore
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/24°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°