Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Porumbeii vitezomani au şcoală la Babadag

Publicat in Adevarul, miercuri 27 ianuarie 2010 ·

Un columbofil din localitatea tulceană Babadag are unul dintre cei mai rapizi porumbei din România, care zoboară cu peste 100 de kilometri pe oră.

Printre cei peste 200 de porumbei ai tulceanului Petre Izdrea sunt şi câţiva la loc de cinste, pe care el îi numeşte cu drag „familia regală“.

Un campion adevărat de rasă cu strămoşi celebrii poate valora la târgurile internaţionale de profil până la 10.000 de euro. Pot parcurge sute de kilometri, înfruntă, ca şi omul, tentaţii şi duşmani, dar în final se întorc la cel care i-a crescut, într-o curte din judeţul Tulcea.

Unul dintre cei mai rapizi porumbei din România trăieşte la Babadag. Columbofilul Petre Izdrea este cel care îl antrenează şi l-a făcut campion. „Am o regină, un rege, un prinţul, prinţesa şi vreo doi baron. Sunt porumbeii care mi-au adus cele mai mari bucurii la concursuri", spune Izdrea. Cel mai preţios exemplar este porumbelul „Prinţul".

El a început antrenamentele de la cinci luni şi a luat locul I, la Deva, în anul 2000, la categoria fond, pe când avea vârsta de 2 ani. Anul acesta, la Brasov, a fost de două ori vicecampion. O dată la „maraton internaţional“, pe o distanţă de peste 800 de kilometri, şi o dată la categoria „maraton maturi“.

Recompensă cu miere și apă Prinţul poate zbura sute de kilometri cu viteze medii de 60 de kilometri la oră, dar a atins la concursuri chiar şi viteză de 104 de kilometri la oră, pe distanţe relativ scurte, în funcţie de condiţiile meteo“, mai spune Izdrea.

Drept premiu, la sosire, Prinţul primeşte o mâncare specială, depurativă, ca să îşi revină după efort. Delicatesa specială este miere de albine în apă.

„Tare le mai place, dar asta primeşte numai la rezultate deosebite“, spune antrenorul. În rest, mâncarea unui porumbel nu este complicată, dar fiecare columbofil are reţeta lui. „Grâu, mazăre, miei, floarea soarelui, orzoaică.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°