Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peşte cât vezi cu ochii, la Pucioasa! Autorităţile au golit barajul de apă pentru a remedia unele defecţiuni

Publicat in Adevarul, joi 12 mai 2011 ·

Bucurie mare pentru locuitorii de la marginea oraşului dâmboviţean Pucioasa. Autorităţile au decis să golească barajul pentru a remedia o defecţiune apărută la vanele Staţiei de Tratare a Apei, aşa că odată cu apa, s-au s-au dus la vale şi mii de peşti, clean şi caras, de toate dimensiunile. Oamenii s-au dus imediat pe Ialomiţa pentru a prinde peştele cu mâna, cu plasele sau cu undiţele. Din cauza defecţinii apărută la baraj, apa potabilă a fost sistată pentru câteva zile.

Mană cerească pe vremuri de criză. Aşa au descris în cuvinte locuitorii din Pucioasa faptul că râul Ialomiţa s-a umplut dintr-odată de atâta peşte. Vanele Staţiei de Tratare a Apei din lacul de acumulare a Barajului Pucioasa s-au astupat cu mâl, nemaiputând fi asigurat debitul şi presiunea apei necesare locuitorilor şi instituţiilor. Din acest motiv, autorităţile au luat decizia de a goli tot bazinul care însumează peste 5 milioane de metri cubi de apă.

Oamenii au avut un şoc în momentul în care au văzut fundul barajului. Mulţi au spus barajul nu a fost niciodată golit în totalitate şi peisajul seamănă cu Vulcanii Noroioşi.

Deşi au fost identificate două surse alternative (Gâlma – Rătei, prin Fieni şi montarea unor pompe la piciorul Barajului), acestea nu pot asigura integral consumul, aşa că apa potabilă în Pucioasa a fost sistată până marţea viitoare.

Compania de Apă şi autorităţile locale au montat 9 cişmele stradale în zona de blocuri, care funcţionează între orele 06.00 – 23.00. De asemenea, o cisternă cu o capacitate de 3000 de litri aprovizionează instituţiile publice. La solicitarea Primăriei Pucioasa, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi-a dat acordul de întrerupere a cursurilor la şcoli şi grădiniţe pentru zilele de 13 şi 16 mai, urmând ca materia să fie recuperată ulterior, conform programei.

Începând de mâine, 13 mai 2011, ciste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 34 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 19 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°