Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 1000 de oameni protestează pe platoul din fața Primăriei Arad

Publicat in Adevarul, luni 16 ianuarie 2012 ·

Arădenii au început pe la ora 16.00 să se adune iar în acest moment, în fața Primăriei Arad se află aproape 1.000 de persoane. Toții oamenii adunați aici scandează “Hoții”,”Tiranii” sau “Jos Băsescu”!. Aceștia amenință că nu vor pleca acasă până când președintele nu își va da demisia.

Solidari cu protestatarii din alte județe dar și din capitală, arădenii au ieșit și în această seară centrul orașului. Este a treia seară de proteste iar mâine se anunță un alt val de protestatari. Aceștia cer demisia lui Traian Băsescu dar și a Guvernului Boc. Nici primarul Aradului, Gheorghe Falcă nu a fost omis de cei nemulțumiți.

Vezi aici Galerie Foto:

Prefectul crede că oamenii sunt agitați de lideri politici

Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad, afirmă că nu crede sub nici o formă în spontaneitatea protestului, atât timp cât acesta a fost organizat nu de reprezentanţi ai societăţii civile, ci ai clasei politice din Arad.

„În fruntea protestatarilor au fost văzuţi lideri marcanţi ai Uniunii Socialiste, cum ar fi deputaţii Mihai Calimente şi Ciprian Luca, precum şi reprezentanţi ai administraţiilor locale aflaţi în opoziţie. Dacă a fost un protest spontan, mă întreb ce căutau lideri de partide acolo? Ce căutau acolo Calimente, Luca, Popescu sau Ioan Cristina? Nu a fost nimic spontan, ci premeditat, atât timp cât au fost aduşi oameni din judeţ de către primari PNL”, afirmă prefectul Călin Bibarţ.

De asemenea, prefectul Călin Bibarţ este surprins că niciunul dintre protestatari nu a formulat o revendicare punctuală.

Pentru a preîntâmpina acte reprobabile şi pentru a ne respecta statutul de oraş şi judeţ european, prefectul judeţului Arad îndeamnă la calm şi îi sfătuieşte pe arădeni să nu răspundă provocărilor politice şi să nu participe la mitinguri neautorizate, pentru că riscă să fie sancţionaţi, conform prevederilor l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară!

Ziua Constanta acum o ora
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Potrivit reprezentanților Patriarhiei Române, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4

Tragedie în Sâmbăta Mare. Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în faţa trenului

Mediafax acum 57 minute
Un accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ. Trenul Regio care circula pe ruta Bacău-Iaşi a accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Iaşi. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnficaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Buzău: O tânără de 29 de ani a murit într-un accident rutier pe DN 2 B

News.ro acum 8 ore
O femeie de 29 de ani a murit în urma unui accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2 B, pe raza comunei Cilibia din judeţul Buzău. Potrivit IPJ Buzău, este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcţia Buzău cătr

„Puppy yoga” a fost interzis în Italia după ce au fost raportate presupuse rele tratamente asupra animalelor

Libertatea acum o ora
Persoanele pasionate de yoga au început să meargă în studiourile din Italia care oferă cursuri de „puppy yoga", însă Ministerul Sănătăţii a pus capăt acestei tendinţe în creştere, după ce a interzis utilizarea căţeilor pentru a proteja sănătatea şi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 12 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°