Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manifestaţie cu fluiere, la New York, pentru a denunţa abuzurile poliţiei

Publicat in Adevarul, vineri 14 septembrie 2012 ·

Zeci de manifestanţi echipaţi cu fluiere au protestat, joi, în diferite locuri din New York împotriva abuzurilor poliţiei şi, mai ales, unei măsuri care permite forţelor de ordine să aresteze orice persoană suspectă de activitate ilegală, relatează AFP.

"Ideea este ca oamenii să poarte fluiere şi să fluiere pentru a alerta restul populaţiei când văd poliţia arestând sau percheziţionând pe cineva", a explicat Melanie Craney, de la reţeaua Stop Mass Incarceration ("Opriţi arestarea în masă"), organizatoarea acestor manifestaţii.

Măsura denunţată, "Stop şi percheziţie", este apărată de către poliţie şi de către primarul New Yorkului, Michael Bloomberg, care o vede o ocazie de a scădea numărul armelor în circulaţie în oraşul său şi, în particular, în cartierele nesigure, unde împuşcături se produc în fiecare zi, scrie Mediafax.

Anul trecut, poliţiştii newyorkezi au arestat 685.724 de persoane, între care 84 la sută de culoare sau hispanice. Dar activităţi ilegale nu au fost constate decât în 2 la sută din cazuri, iar arme nu a fost descoperite decât în 1 la sută din cazuri, potrivit Centrului pentru drepturi constituţionale, care a examinat cifrele poliţiei.

"Tinerii urăsc poliţiştii, nimeni nu-i plac", a declarat un tânăr manifestant, Abdul Bircher, 15 ani, care locuieşte în Queens.

Prietenul său Keshawn James, 16 ani, i-a povestit că, "uneori, poliţia încearcă dinadins să vă creeze probleme, ei încearcă să vă irite pentru a putea să vă aresteze".

Acesta din urmă, care locuieşte în Bronx, admite totodată că armele sunt obişnuite în cartierele sărace unde poliţia patrulează frecvent şi că teama de violenţe este întotdeauna prezentă în capul său. Potrivit lui, măsurile poliţiei nu-l fac să se simtă mai în siguranţă.

"Dacă sunteţi agresat, timpul în care poliţia soseşte este prea târziu", subliniază el.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică cere Iranului măsuri concrete şi tangibile în ce privește programul său nuclear

Ziare.com acum 27 minute
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a cerut marţi, 7 mai, Iranului să aplice "măsuri foarte concrete şi tangibile" pentru a se putea "accelera" negocierile privind programul nuclear iranian, relatează AFP

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 55 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 57 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 45 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°