Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Ion Lungu şi soţia sa au împărţit sarmale pelerinilor

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 25 iunie 2012 ·

Primarul Ion Lungu, împreună cu soţia sa, a împărţit sarmale pelerinilor, sâmbătă seară, „în spiritul ospitalităţii bucovinene”, după cum a declarat edilul Sucevei. Înainte de începerea slujbei de priveghere, oficiată în curtea Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pelerinii s-au aşezat în rând, la intrarea în mănăstire, pentru a primi sărmăluţe, pâine şi apă din partea familiei Lungu.

„Conform tradiţiei, de când sunt primarul Sucevei, în spiritul ospitalităţii bucovinene, familia mea oferă sarmale şi apă pelerinilor care ne vizitează oraşul. Şi în acest an, am pregătit 5.000 de sarmale. Mai exact soţia le-a pregătit, eu am observat dacă compoziţia este bună. Aţi văzut că lumea apreciază acest lucru. Ne aşteptau deja pelerinii aici”, a declarat primarul Ion Lungu.

El a adăugat că Primăria Suceava a pregătit câteva sute de locuri de cazare pentru pelerinii care au ajuns în aceste zile la Suceava, majoritatea din Maramureş, la unităţile de învăţământ din municipiu. Credincioasele care s-au înfruptat din sarmale au fost foarte încântate de gustul acestora, mai ales că unele erau pregătite cu carne, iar altele erau fără carne, de post.

Tanti Ileana ne-a spus că le-a preferat mai mult pe cele cu carne, dar nici cele de post nu sunt de aruncat, a glumit ea. O altă credincioasă a spus că „este un respect din partea primarului, pentru cei care vin şi vizitează Suceava, în aceste zile de mare sărbătoare, sărbătoarea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, să le dea sarmale calde şi apă”.

Primarul Ion Lungu, împreună cu soţia sa, a împărţit sarmale pelerinilor, sâmbătă seară, „în spiritul ospitalităţii bucovinene”, după cum a declarat edilul Sucevei. Înainte de începerea slujbei de priveghere, oficiată în curtea Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţil

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoria Mangalia Nou termen în dosarul 2 Mai! Încep audierile (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 38 minute
Astăzi, 9 mai 2024, la Judecătoria Mangalia are loc ultimul de judecată în dosarul accidentului de la 2 Mai, din județul Constanța, cauză în care Pascu Matei Vlad, din București, este acuzat de decesul a doi tineri și rănirea altor trei! La termen

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 3 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum 28 minute
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 28 minute
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 9 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Turneul european al lui Xi Jinping continuă. Preşedintele Chinei a ajuns în Ungaria

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei Xi Jinping a ajuns în Ungaria. Xi a fost aşteptat la aeroport de premierul maghiar Viktor Orban. Anterior, liderul chinez a vizitat Franţa şi Serbia.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 12 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°