Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL consideră că măsura USL de a majora numărul de taxiuri în Suceava este “nechibzuită”

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 20 decembrie 2012 ·

Organizaţia Municipală Suceava a PDL, prin vocea preşedintelui Lucian Harşovschi, îşi exprimă dezacordul cu privire la modul în care actuala majoritate USL din Consiliul Local votează modificări de regulamente “împotriva intereselor cetăţenilor direct afectaţi”. Democrat-liberalii se referă la hotărârea de Consiliu Local aprobată în şedinţa de miercuri cu privire la majorarea numărului de taxiuri din municipiul Suceava de la 357 la 400, în condiţiile în care taximetriştii suceveni se plâng că nu îşi mai pot întreţine familiile din cauza veniturilor foarte mici pe care le realizează. “Considerăm că măsura nechibzuită luată de consilierii USL este una care poate avea consecinţe grave, deoarece este posibil ca datele finale ale recensământului ce a avut loc anul trecut să arate că populaţia municipiului a scăzut sub cifra de 100.000 de locuitori, ceea ce va face ca unor taximetrişti să le fie retrase licenţele pe care le deţin în prezent, pentru ca numărul de taxiuri să fie de maxim patru la o mie de locuitori, aşa cum prevede legislaţia. Ne întrebăm cum vor fi aleşi acei taximetrişti cărora le va fi luată probabil unica sursă de venit în anul următor. Le atragem atenţia celor din USL că numărul de taxiuri nu se stabileşte în funcţie de numărul de parlamentari, care a crescut, ci în funcţie de populaţia municipiului condamnată să suporte toate iniţiativele lipsite de responsabilitate ale celor din USL”, a declarat Harşovschi, care este şi liderul grupului de consilieri PDL din deliberativul sucevean.

Organizaţia Municipală Suceava a PDL, prin vocea preşedintelui Lucian Harşovschi, îşi exprimă dezacordul cu privire la modul în care actuala majoritate USL din Consiliul Local votează modificări de regulamente “împotriva intereselor cetăţenilor direct afectaţi”. Democrat-liberalii se referă la hotărârea de Consiliu Local aprobată în şedinţa de miercuri cu privire

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 6 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

VIDEO Nemo, câștigătorul Eurovision 2024, a spart trofeul pe scenă

HotNews acum 28 minute
Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a Eurovision a fostcâștigat de Nemo, reprezentantul Eleveției, care a obținut 591 de puncte, cu melodia „The Code”. Artistul a spart trofeul din sticlă la scurt timp după ce l-a primit. Nemo a spart trofeul câ

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 26 minute
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum o ora
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 46 minute
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 2 ore
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron, despre invazia rusă din Ucraina: „Sper că nu va trebui să mergem la război“ VIDEO

Adevarul acum 12 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a susținut că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă dacă Moscova va străpunge liniile frontului, a declarat recent că speră că nu se va întâmpla acest lucru.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°