Hotărât lucru, suspiciunea dvs. va face să se fractureze în multe locuri intenţia mea de a pune degetul pe rană. Chiar înainte de a-mi citi până la capăt mesajul, simt că veţi riposta, vă veţi simţi jignit, neînţeles, rău tratat. Sunt şi bune, şi rele de spus pe marginea textelor, pe care nu înţeleg de ce le numiţi producţii, când este vorba de fapt de versuri, unele uimitor de frumoase, urmate însă de altele de o la fel de uimitoare banalitate. În puţine cuvinte, cred că situaţia în care vă aflaţi la ora de faţă este aceea a omului evident talentat, dar care se poartă cam grăbit şi cam la întâmplare cu darul său. Înţeleg că vreţi să fiţi publicat cât mai repede şi vreţi să vă recomand o revistă dispusă să vă preia cu arme şi bagaje, România literară fiind, după constatarea dvs., deschisă “doar poeţilor consacraţi”. Ideal vi se pare a fi rezervată “o pagină de atelier în care să aibă loc debuturi (cu versuri scrise fără acele bare oblice)”. Abonamentul dvs. la R.l. nu este prea vechi, ca să vă fi făcut o imagine de ansamblu despre debuturile, care nu au fost niciodată puţine aici. Iar post-restantul nu este, dacă aţi urmărit cu atenţie ce se întâmplă în spaţiul lui, altceva decât un mini-atelier, unde vrând-nevrând veţi fi şi dvs. debutat cu un fragment de poem, nu cu mai mult, pentru că partea pe care o voi elimina ar fi stricat impresia bună şi calificativul excelent pe care îl merită fragmentul. Dacă, în timp, vă veţi manifesta ca poet care îşi ia foarte în serios vocaţia şi veţi intra în rândul consacraţilor noştri, vă garantez că în bio-bibliografia dvs. de mai târziu veţi trece cu orgoliu şi debutul de la Post-restant, unde, din pricina spaţiului riguros economisit, versurile vă vor fi (tran)scrise la rând, delimitate fiind de nesuferitele bare... oblice. Poemul din care voi rupe doar o bucăţică, spre imenasa dvs. nedumerire, se intitulează Fiinţe, nefiin