Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arestat după ce şi-a omorât în bătaie tovarăşul de pahar

Publicat in Adevarul, vineri 6 aprilie 2012 ·

Un bărbat în vârstă de 31 de ani din localitatea vasluiană, Schineni, a fost arestat preventiv, ieri, de Tribunalul Vaslui, el fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Potrivit anchetei poliţiştilor de la serviciul de Investigaţii Criminale, fapta s-a petrecut pe data de 17 martie, într-un bar din oraşul murgeni.

Agresorul, împreună cu un consătean mai tânăr cu patru ani, au mers împreună la băut, iar în incninta localului între cei doi a apărut un conflict. Au început să se certe, să se înjure, moment în care gestionara i-a dat afară.

Peste doar câteva minute, pe o uliţă din apropierea barului, agresorul a început să îşi bată tovarăşul de pahar cu pumnii şi picioarele, victima fiind transportată la Spitalulu Municipal de Urgenţă din Bârlad unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Pe 30 martie, medicii bârlădeni au anunţat decesul, iar din concluziile preliminare ale medicului legist a rezultat faptul că leziunile comise de bărbatul de 31 de ani au provocat decesul victimei.

Vasluian arestat pentru că a şantajat trei fete cu difuzarea unor filmuleţe compromiţătoare

„Împotriva lui T.Ciprian a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar ieri suspectul a fost prezentat la Tribunalul Vaslui cu propunerea de arestare preventivă. În acest caz se continuă cercetările pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta", ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Dacă va fi găsit vinovat, agresorul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 15 ani.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli cele mai importante informații din oraș și județ.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 40 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de instabilitate atmosferică

Radio Mures acum 35 minute
Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare cod galben de ploi, valabilă până deseară, la ora 23, în mai multe județe. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã care se va manifesta prin frecvente descãrcãri el

Tenis de masă: Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

News.ro acum 26 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 46 minute
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 22 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum 57 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 2 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum 46 minute
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Ministerul Apărării britanic a fost ţinta unui atac cibernetic de amploare

G4Media acum 39 minute
Ministerul Apărării britanic a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, potrivit Sky News, se află China, relatează marţi agenția DPA, citată de Agerpres. În timpul atacului a fost accesat ilegal un stat de plată, existân

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

22°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°