Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sunt fraţii Ţarnaev, cecenii musulmani suspectaţi că au comis atacurile cu bombă de la Boston: un boxer amator şi un elev eminent

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

După uciderea lui Tamerlan Ţarnaev şi capturarea fratelui său mai mic, Djohar, au început să iasă la iveală tot mai multe informaţii despre cei doi suspecţi în cazul atacurilor cu bombă de la Boston.

Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis, vineri, în timpul unei operaţiuni a forţelor speciale, desfăşurată în campusul Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT). Fratele lui mai mic, Djohar (19 ani), a reuşit să scape şi s-a ascuns într-o barcă din spatele unei locuinţe din suburbia Watertown. El a fost capturat în vineri noapte de forţele de ordine de la Boston, potrivit BBC News.

Până în prezent, presa americană scrie că cei doi fraţi locuiau în oraşul Cambridge din statul federal Massachusetts, localitate pe raza căreia se află şi prestigioasa Universitate Harvard.

Tamerlan şi Djohar, cetăţeni ruşi de etnie cecenă, au venit în SUA în 2001. Suspecţii în cazul dublului atentat de la maratonul din Boston sunt originari din Cecenia, zona predominată de musulmani din Cauzazul măcinat de conflicte din sudul Rusiei.

În rândul populaţiei cecene, Djohar este un nume comun şi, potrivit profilului său de pe reţeaua socială Vkontakte, un fel de Facebook rusesc, amândoi fraţii făceau parte din diverse grupări naţionaliste cecene.

Djohar a studiat în Mahacikala, capitala republicii Daghestan. Membrii familiei Ţarnaev au ajuns în Mahacikala ca refugiaţi din Asia centrală, la finalul anilor '90, şi au locuit acolo doar câţiva ani.

Djohar s-a născut în capitala Daghestanului, însă fratele lui mai mare, Tamerlan, a trăit în Cecenia la începutul anilor '90, până când părinţii lor au decis să fugă din cauza conflictelor armate din timpul primului războiul cecen pentru eliberarea de sub dominaţia Rusiei Federale.

Potrivit BBC News, deocamdată nu există foarte multe informaţii referitoare la cum a trăit familia Ţarnaev în C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 4 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 5 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°