Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală a prorectorului Universităţii "Ovidius" pentru luare de mită, după ce la începutul lunii august rectorul Universităţii a fost suspendat din aceeaşi cauză.
Gabriela Stanciu, prorector la Universitatea "Ovidius" din Constanţa, este acuzată de luare de mită şi de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
Gabriela Stanciua primit suma de 1.500 euro de la Toader Lucica pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi pentru a-i pune la dispoziţie subiectele şi răspunsurile corecte la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie. Concret, în schimbul banilor, Stanciu a pus la dispoziţia învinuitei Toader Lucica, anterior examenului, subiectele de concurs selectate la disciplina chimie, iar pentru disciplina biologie, răspunsurile corecte pentru fiecare din cele 50 de întrebări.
În urma remiterii celor 1.500 de euro, primirii subiectelor şi răspunsurilor de concurs, fiica învinuitei Toader Lucica, a fost admisă pe locuri cu taxă la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa.
În cauză s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile faţă de învinuita Stanciu Gabriela, precum şi obligaţia de a nu exercita funcţia de prorector, în conformitate cu prevederile art. 145 1 rap. la art. 145 al.12 lit. f din Codul de procedură penală.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală a prorectorului Universităţii "Ovidius" pentru luare de mită, după ce la începutul lunii august rectorul Universităţii a fost suspendat din aceeaşi cauză.
Gabriela Stanciu, prorector la Universitatea "Ovidius" din Constanţa, este acuzată de luare de mită şi de folosire, în orice mod, dire