Prima acţiune serioasă anti-corupţie, declanşată în timpul lui Iliescu şi Năstase la adresa baronilor locali suspectaţi de a încălca legea instaurând-o pe a lor, proprie, se finalizează, iată, în vremea lui Băsescu şi Tăriceanu. Subiectul: unul dintre fruntaşii locali ai fostului partid de guvernământ, Nicolae Mischie de la Gorj. Acesta a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Mischie a făcut ceea ce suficient de mulţi dintre colegii şi omologii săi făceau şi fac în zonele lor de influenţă, pe care considerau şi consideră că au libertatea să le păstorească cum cred ei mai bine. Să folosească banii publici pentru a face drumurile pe care umblă ei, încredinţând lucrări firmelor care cotizează ridicându-le câte o casă sau făcându-le cadou câte o maşină. Atât de intrate în firescul, normalitatea de fiecare zi deveniseră aceste lucruri, încât chiar subiectul acestor rânduri a fost uimit şi nedumerit atunci când Parchetul l-a chemat la audieri: cum adică, să mi se facă mie una ca asta? Eu care am luptat şi am cotizat când partidul era la anaghie, în opoziţie?

Această primă încercare a fostului premier Năstase, de a mai domoli corupţia care luase avânt prin sacrificarea câtorva capete locale (au mai fost atunci pe liste liderii de la Vrancea, Ilfov şi Ialomiţa) nu a avut darul să convingă opinia publică de faptul că această măsură e una serioasă. Principalul motiv a fost că vârfuri ale suspiciunii de corupţie, aflate în funcţii înalte, în jurul preşedintelui de partid şi a premierului de atunci, n-au fost atinşi nici cu un deget. Într-un fel, sacrificiul - aproape inutil -, prin prisma evoluţiei ulterioare a sentimentelor publice - s-a întors chiar împotriva lui Năstase, el fiind cel care, după ieşirea de la guvernare, avea să înfrunte cele mai dure acuzaţii şi cele mai îndârjite investigaţii.

Revin l