Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiricheş, coleg cu un fost jucător al CFR-ului? Clubul cu care "feroviarii" au făcut una dintre cele mai tari afaceri a venit după el

Publicat in Pro Sport, vineri 16 noiembrie 2012 ·

Antrenorul Ciro Ferrara l-ar vrea pe internaţionalul stelist

Evoluţiile apreciate din campionat ale lui Vlad Chiricheş, dar şi prestaţiile din Europa League şi de la echipa naţională l-au propulsat pe tânărul fundaş în atenţia mai multor echipe importante din străinătate. Astfel, miercuri seară, scouterii clubului Sampdoria, unde joacă şi Renan, fost jucător la CFR, l-au urmărit pe viu pe Chiricheş din tribunele stadionul naţional.

Sampdoria Genova, grupare care ocupă locul 17 în Serie A, acumulând doar 10 puncte în competiţia internă, doreşte să-şi întărească apărarea, acolo unde doar Daniele Gastaldello, căpitanul echipei, îi satisface cerinţele antrenorului Ciro Ferrara.

Chiar dacă roş-albaştrii au pretenţii mari pentru jucătorul de 23 de ani, clubul italian pare dispus să ofere suma cerută, având nevoie urgentă de un fundaş central valoros. "Fără zece milioane, Gigi nu-l va lăsa să plece! Iar banii să nu fie în rate, cum au oferit cei de la AC Milan. Dacă vor fi viraţi într-o singură tranşă, atunci 100% va fi lăsat să se transfere", au declarat surse din cadrul clubului roş-albastru.

Becali, supărat că Piţurcă l-a folosit în dreapta

Folosirea lui Chiricheş în banda dreaptă l-a supărat pe Gigi Becali, care după disputa naţionalei cu belgienii a răbufnit: "Dacă eu am zis Chiricheş să nu joace niciodată fundaş dreapta, atunci nu o să mai joace niciodată acolo! Îl distrugi dacă-l pui acolo", a spus Becali. Acest aspect nu i-a deranjat pe italieni în niciun fel: "N-au fost dezamăgiţi că Vlad a evoluat fundaş drepta la naţională. Au spus că e valoros şi că merită să mai vină să-l vadă şi în următoarele partide din campionat sau din Europa League. Un fotbalist bun este şi polivalent", au dezvăluit surse din conducerea stelistă. Sampdoria va face o ofertă în luna ianuarie pentru Vlad Chiricheş.

La Steaua, Reghe are alte planuri

C

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum 57 minute
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 18 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 19 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

UPDATE - Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 22 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

Ceasul de buzunar al celui mai bogat om de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

Mediafax acum 28 minute
Un ceas de buzunar din aur care a fost recuperat de la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut pentru suma record de 1,175 milioane de lire sterline. Ceasul a fost vândut sâmbătă unui colecţionar privat din SUA pentru cea mai mare sumă obţ

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°