Noul atacant al celor de la Kavala a povestit pentru „Adevărul“ cum mănâncă tzatziki şi se gândeşte să dea o fugă cu barca până la Insula Thasos. „Săgeată“ a debutat cu dreptul la Kavala, locul cinci în Grecia. A bifat 88 de minute pe teren, n-a marcat, însă echipa sa a învins cu 3-0 Iraklis, unde evoluează Victoraş Iacob şi Bogdan Mara.
Marius Niculae a ajuns la o formaţie misterioasă din Grecia, însă obiectivele sale pentru acest sezon nu s-au schimbat. La fel ca Dinamo, noua echipă a atacantului se luptă pentru un loc în cupele europene. „Kavala e un club ambiţios, să ştii. Nu e renumită ca Olympiakos sau Panathinaikos, dar e de top. Ne batem pentru play-off-ul Ligii Europa. Aici, locurile 1-5 duc în cupele europene", ne-a povestit „Săgeată", care evoluează cu numărul 29 pe echipament.
„Am jucat vârf împins, iar echipa e aşezată într-un sistem 4-3-3 în faza de atac şi 4-5-1 în apărare. Mă bucur că am învins cu 3-0 şi că am rămas pe teren până în minutul 88. Chiar şi eu m-am mirat că am făcut faţă atât de bine ţinând cont că am avut o perioadă scurtă de pregătire. După partidă, m-am dus direct la recuperare, saună şi masaj, mai ales că, duminică, avem iarăşi meci în campionat, de această dată, în deplasare, la Panionios", ne-a explicat Niculae. Acesta s-a integrat deja la Kavala:
„M-am acomodat repede şi am avut avantajul că-i ştiu pe doi dintre jucători, pe Benjamin Onwuachi, nigerianul alături de care am jucat la Standard Liège şi pe fostul meu coleg de la Sporting, Bruno Pereirinha. Aşa că nu am avut niciun fel de probleme".
A primit un Renault Megane de la club
Momentan, „Săgeată" stă în cantonamentul grecilor. În curând însă va primi o locuinţă. „Sunt condiţii foarte bune aici, deocamdată, stau într-un complex de căsuţe rustice situat la zece minute distanţă de stadion. Am trei mese pe zi şi pot să comand ce vreau la restaura