Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căzătură mortală din ambulanţă

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 4 iulie 2008 ·

Moarte suspectă în Mehedinţi. O pacientă aflată într-o ambulanţă a decedat după ce a căzut din maşina care o transporta din Cujmir la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Accidentul s-a petrecut ieri, pe DN 65 A, în dealul Balota, la 20 de kilometri de Drobeta Turnu Severin. O femeie de 52 de ani a căzut din ambulanţa care o transporta la Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean din Severin. Suspect este modul în care bolnava care era pe targă a reuşit să declanşeze siguranţele automate ale maşinii fabricate în 2007, cu sisteme de securizare care nu pot fi activate decât de şoferul ambulanţei sau de medici. Mai mult decât atât, în ambulanţă, lângă femeie se mai aflau soţul acesteia şi o soră medicală. Conducerea Serviciului de Ambulanţă fusese anunţată că femeia suferă de schizofrenie, iar medicii au cerut ajutorul poliţiei din localitatea Cujmir pentru a o transporta la spital. Potrivit cadrelor medicale, oamenii legii ar fi refuzat însă să le însoţească la spital.

„Este imposibil ca uşile să se deschidă dacă nu sunt acţionate de şofer“ Angela Tomulescu, asistentă în cadrul Substaţiei de Ambulanţă Cujmir, susţine că, în timpul transportului, pacienta s-a aruncat din maşină. Rudele femeii nu sunt însă de acord cu această versiune, susţinând că uşile ambulanţei se deschid numai dacă şoferul acţionează un buton. „Este imposibil ca uşile să se deschidă dacă sunt forţate. Mama mea nu putea da cu umărul în ele, aşa cum susţine sora medicală, şi uşile să se deschidă. Ori nu au fost închise, ori şoferul le-a deschis accidental din buton“, a spus fiul victimei, Ionuţ Bologa. Acelaşi lucru este susţinut şi de comisarul-şef al IPJ Mehedinţi, Marian Dobre, care a încercat să deschidă uşile cu umărul, dar nu a reuşit. Angela Tomulescu spune că a fost în permanenţă lângă pacientă şi că aceasta suferea de schizofrenie, iar în timpul unei crize a împins uşi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 2 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 3 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Șarpe de aproape 80 de cm, în scara unui bloc din Târgu Jiu VIDEO/FOTO

Ziare.com acum o ora
Jandarmii au îndepărtat luni seară, 20 mai, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu un şarpe de aproximativ 80 de centimetri. Potrivit unei informări a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj, în urma unui apel la 112, o perso

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum o ora
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 3 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 3 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 4 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Țara NATO care anunță zi de doliu național după moartea președintelui Iranului, în accidentul aviatic

Ziare.com acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni, 20 mai, o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează AFP. ”În timpul şedinţei de guvern, am decis să declaram o zi de doliu n

Vremea

București
acum

14°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°