•Radeanu este presedinte interimar la FCM Poli •Astazi se vor definitiva transferurile lui Capusa si Munteanu la Iasi
Sedinta CA al FCM Poli, de aseara, a avut o derulare anticipata de toti cei care asteptau deznodamantul. Astfel, in locul lui Emil Lupulescu, proaspatul demisionar din functia de presedinte, a fost numit Costel Radeanu, ca interimar, fost si el in primul scaun al clubului, cu toate ca patronul de la Top Romanta nu a luat parte la discutii, fiind plecat din localitate. De asemenea, s-a stabilit ca in cursul zilei de astazi sa fie perfectate transferurile bacauanilor Giani Capusa si Danut Munteanu la Poli, suma pe care clubul iesean trebuie sa o trimita la Bacau fiind de 10.000 de dolari, pentru ambii fotbalisti. "Am vorbit chiar in timpul sedintei cu Chivorchian si ne-am inteles ca maine sa ne intalnim la Bacau pentru a rezolva cele doua transferuri. Am inteles de la Costel Radeanu ca este vorba de 10.000 de dolari, dar daca vor aparea modificari de ultim moment, nu vom plati mai mult de 12.000. Astfel, Capusa va fi al nostru definitiv, iar Danut Munteanu pentru un an", a precizat Ovidiu Fotea, presedintele CA al FCM Poli. In afara de acest lucru, s-a mai adus in discutie si problema centrului de copii si juniori, o intalnire intre conducere si toti antrenorii fiind programata pentru miercuri, de la ora 13. S-a mai stabilit ca grupa de la "Noua Generatie" sa ramana sub aceasta titulatura pana cand copiii vor implini 18 ani, moment in care vor trece la Poli. In cazul unui transfer la alt club, jumatate din bani vor reveni Noii Generatii, iar jumatate clubului din Copou. De asemenea, s-a hotarat de comun acord ca FCM Poli sa asigure clubului privat doar antrenorul si motorina pentru deplasari, iar restul, echipament, masa etc., sa intre in atributiile clubului Noua Generatie. "Eu zic ca este o idee foarte buna, pentru ca nu am cheltuit