Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima de vacanţă a salariaţilor CEO rămâne de 75% din salariu

Publicat in Pandurul, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Sindicatele şi administraţia nu au avut ieri negocieri, deşi se aştepta prezentarea unui nou buget de venituri şi cheltuieli al companiei energetice. În schimb, liderii de sindicat ai lui Marin Condescu au avut ieri şedinţă, de la care au plecat cu principalele lucruri pe care trebuie să le susţină în faţa conducerii CEO. Vor cere primă de vacanţă de 75% din câştigul brut, spune liderul Constantin Creţan. Niciunul dintre sindicaliştii Federaţiei Mine Energie nu a putut fi contactat pentru a spune ce decizii au fost luate în urma şedinţei cu Marin Condescu.

Cei 15 lideri de sindicat din Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) s-au prezentat ieri în faţa şefului lor Marin Condescu. Dat fiind că negocierile au fost aproape blocate după ce compania a prezentat un buget cu tăieri de 40% din prime şi facilităţi, sindicaliştii au primit noi direcţii. Vor susţine plata unei prime de vacanţă de 75% din câştig, declară sindicalistul Constantin Creţan, un adversar al lui Condescu. „Condescu propuse astăzi (n.red- ieri) o primă de vacanţă de 75% din câştig. Deci, în final, amărâtul din producţie va avea 20 de milioane, iar directorii o sută de milioane. Păi ce, dacă te duci pe litoral, acolo e vacanţă pentru directori şi vacanţă pentru muncitori? Sunt inconştienţi, nu-şi dau seama cât de diferite vor fi salariile, mai ales la fosta SNLO“, a declarat Creţan. În schimb, Creţan susţine aplicarea unei prime de vacanţă fixe, de 3000 de lei.

Acesta crede că toţi salariaţii ar putea avea lefuri egale şi ştie şi sursa de finanţare. „Reducerea drepturilor sindicale. De aici se pot face reduceri, să nu mai aibă maşini şi clase şi salarii mari. Condescu şi-a creat un imperiu sindical“, spune acesta adăugând că în BVC al CEO banii pentru sindicate ar fi tăiaţi. Rând pe rând liderii de sindicat de la FNME au dezminţit informaţia în ultimele zile.

Creţan mai spune că o n

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 36 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 2 ore
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°