Lider incontestabil al Fiorentinei, Adrian Mutu întâlneşte astăzi echipa care l-a ajutat să revină în fotbal după scandalul "Cocaina", Juventus Torino. Internaţionalul român spune că a
Lider incontestabil al Fiorentinei, Adrian Mutu întâlneşte astăzi echipa care l-a ajutat să revină în fotbal după scandalul "Cocaina", Juventus Torino. Internaţionalul român spune că a ales să plece de la "Bătrâna Doamnă" pentru a lucra cu antrenorul Cesare Prandelli la Fiorentina: "Dacă Prandelli era la Juve, rămâneam şi când echipa a fost retrogradată în Serie B".
"Am luat în calcul posibilitatea de a rămâne la Juventus în Serie B", susţine Mutu, care explică de ce a plecat de la torinezi în 2006: "L-am ales pe Prandelli, un antrenor cu care am lucrat extraordinar la Parma. Dacă el ar fi fost antrenor la Juventus, aş fi acceptat să rămân la Juventus chiar şi în Serie B. Doar pentru el".
Deşi cele două titluri câştigate de Mutu cu Juventus (2005 şi 2006) au fost retrase torinezilor din cauza meciurilor trucate, actualul atacant al Fiorentinei nu regretă perioada petrecută pe Delle Alpi: "A fost cea mai puternică echipă în care am evoluat. Îi masacram pe toţi. În primul sezon nu am jucat decât o jumătate de oră în meciul cu Cagliari, în ultima etapă.
Dar în al doilea am jucat 32 de meciuri şi am marcat şapte goluri. Cât despre arbitraje, nu trebuie uitat că mai întâi i-am întâlnit pe Juventus ca adversari şi niciodată nu am simţit că arbitrii îi protejează de o manieră scandaloasă", a declarat decarul român.