• Este vorba despre Turneul International al Tinerilor Matematicieni, aflat la cea de-a V-a editie
De astazi si pana vineri, 12 iulie 2013, Colegiul National din Iasi gazduieste Turneul International al Tinerilor Matematicieni, aflat la cea de-a V-a editie. La concurs participa 87 de elevi premianti la matematica si 47 cadre didactice din: Franta, Germania, Rusia, China, Belarus, Bulgaria si Romania. "Elevii sunt organizati în 15 echipe. România, în calitate de tara organizatoare, este reprezentata prin cinci echipe: doua formate din olimpicii nationali ieseni din colegiile Costache Negruzzi, Emil Racovita si National, alaturi de alte trei echipe formate din olimpicii nationali si internationali ai României. Cele 15 echipe participante sunt evaluate de catre un juriu international, alcatuit din reprezentanti ai unor institutii universitare si de cercetare din Elvetia, Franta, Germania, Rusia, Belarus, Bulgaria si tara noastra. Prestigioasa competitie a fost lansata la initiativa unor studenti si tineri cercetatori, fosti olimpici internationali din Franta, fiind sustinuta de Universitatea Paris Sud si ilustra organizatie Animath. Turneul este organizat sub forma unui concurs pe echipe, adresat elevilor de liceu din toata lumea. Scopul competitiei este de a stimula interesul pentru matematica si aplicatiile ei, de a dezvolta gândirea stiintifica, abilitatile de comunicare si lucrul în echipa", a precizat prof. Elena Calistru, directorul adjunct de la National. Pe de alta parte, organizatorii arata si faptul ca, prin comparatie cu alte intreceri de acest gen, participantii îsi expun rezultatele cercetarilor în cadrul unei dezbateri între echipe. "Concursul este organizat în trei runde, runda finala fiind decisiva în stabilirea echipelor câstigatoare. Pe site-ul concursului - itym.org - sunt publicate seturile de probleme si formularele de aplicatie", au mai