Dinel Staicu a venit, marţi, la DNA, pentru a da declaraţii în dosarul în care judecătoarea Veronica Cîrstoiu este acuzată că ar fi luat mită pentru a anula condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare primită de Staicu în dosarul BIR, acesta declarând că se aşteaptă să fie arestat.
ŞTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei acestuia Adriana Dascălu, 630.000 de euro pentru a anula condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare primită de Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv, în 9 august, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită pentru soluţii favorabile în dosare.
În motivarea deciziei de arestare preventivă, instanţa arată că mita care ar fi trebuit să ajungă la magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti sau ai instanţei supreme, în schimbul unor soluţii favorabile în dosare, era transmisă prin intermediul judecătoarei Veronica Cîrstoiu. Unul dintre aceste dosare este al lui Dinel Staicu, iar mita ar fi fost dată prin intermediul avocatei acestuia, Adriana Dascălu. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »