Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RADU PARASCHIVESCU: Bufoni cu pretenţii

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 30 aprilie 2009 ·

Bufonul de pe scena publică din România e departe de omologul lui shakespearian.

Nimeni nu aşteaptă de la el înţelepciune mascată ghiduş, tâlcuri sau sfaturi între tumbe. Bufonul carpatin înseamnă de cele mai multe ori impostură, diletantism gălăgios, rea-credinţă sau prostie de-a dreptul. La televizor sau la întâlnirea pe viu cu publicul, pe stadion sau într-o vizită în altă ţară, bufonul român creează perplexitate, priviri circumspecte şi replieri precaute. De fapt, îl poţi descrie prin două cuvinte care în mod normal nu au ce să caute împreună. Bufonul nostru e profesionistul amator, adică o creatură compusă doar din coajă. O crustă sub care nu se află nimic. Vidul ambalat şi prins cu fundiţă. Dar asta nu-l împiedică să se ia în serios, să se ipostazieze trufaş şi să emită pretenţii. Printre ele, aspiraţia la şefia statului.

Alegătorii români au aflat recent că-şi pot folosi umorul negru votându-l pe Nati Meir la alegerile prezidenţiale. Varianta le poate surâde în egală măsură inconştienţilor, amatorilor de pariuri trăsnite sau românilor dezinteresaţi de soarta lor şi-a celorlalţi. Nati Meir nu candidează fiindcă ar şti cum să aşeze România pe un drum mai bun, ci fiindcă şi-ar fi asigurat, pasămite, sprijinul unor consilieri care s-au ocupat de campaniile lui Ariel Sharon, Ehud Barak şi Benjamin Netanyahu.

Gândirea de acest tip face din consilier un scamator invincibil, un magician care poate să transforme crocodilii în fluturi, lichidul de frână în ambrozie şi cercopitecii în balerine. Dacă Nati Meir e convins că echipa de consilieri îl va propulsa în fotoliul prezidenţial, fotbalul mic poate surâde. Victoria Ineu trebuie doar să-l ungă antrenor pe Alex Ferguson ca să câştige Liga Campionilor, iar Mauriţius nu va avea probleme la Campionatul Mondial dacă-i va oferi un contract bun lui Capello.

Prezenţa lui Nati

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°