Suntem în pragul Sărbătorilor Pascale, când ne întoarcem mai mult ca oricând cu sufletul spre tradiţiile noastre şi, inevitabil, spre bătrânii pe care îi mai avem. Ei sunt singurii care ne mai pot îmbogăţi cu obiceiurile strămoşeşti, cu muzica şi dansurile de altădată.

Suntem la Şinca Nouă, una dintre cele mai noi comune din ţară. Primarul Dumitru Flucuş şi preotul Suciu i-au adunat la Căminul cultural pe bătrânii satului, dar şi pe copii, pentru a reitera o şezătoare. Bătrânii au prilejul să îşi amintească de sărbătorile de altădată, iar copiii au şansa să înveţe puţin din istoria şi tradiţiile locului în care s-au născut.

Astfel aflăm şi noi că istoria satului a fost destul de zbuciumată. Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, din cauza presiunilor religioase care vizau catolicizarea, localnicii au fost nevoiţi să plece din Şinca Veche. La câţiva kilometri au format Şinca Nouă, ridicând acolo şi o biserică din lemn, cunoscută de localnici ca biserica din deal, în care ne mai putem ruga şi astăzi. Pe aceste meleaguri s-a născut cărturarul Gheorghe Şincai, iar în vecinătate, la Ohaba, a copilărit Radu Anton Roman.

Poveştile încep să curgă încet-încet, destrămând negura timpului. Traian Itu are 83 de ani, dar parcă mai ieri era copilul de 8 ani, care umbla desculţ, din casă în casă, să adune ouă roşii.

"Atunci femeile făceau ouă într-un blid cu vopsea roşie, vânătă, galbenă. Care era mai dibace închistrea cu condeiul şi cu ceară. Duceau ouăle într-un furnicar şi furnicile lăsau un fel de polei pe ele", îşi aminteşte bătrânul.

În tinereţea sa, în postul Paştelui, bărbaţii aveau şi ei treaba lor: "Mergeam la pădure să mai facem un ban, la garduri, la gunoaie, vedeam de vite". Nea Traian îşi continuă povestea: "Când veneam de la Domnul Hristos, în dimineaţa Învierii, ciocăneam ouă, în familie; mai veneau musafiri,