S-a născut în mai 1887 la Iaşi. Era fiica renumitului compozitor, dirijor şi muzicolog Gavriil Musicescu, organizatorul vestitului Cor Mitropolitan din Iaşi.

Formaţia muzicală şi-a desăvârşit-o la Leipzig, unde funcţiona o şcoală de pian de renume european, cu Robert Teichmuller, devenind un pedagog renumit în întreaga lume. “Domnişoara” Musicescu, apelativ la care a ţinut până la sfârşitul vieţii, ca şi cealaltă ilustră pianistă şi profesoară, colegă cu ea la Leipzig, Constanţa Erbiceanu, a început să predea la Conservatorul din Bucureşti în 1920.

Este considerată unul dintre fondatorii şcolii pianistice din România, iar numărul elevilor ei a căror faimă a depăşit graniţele României este considerabil. Personalitatea cea mai pregnantă formată de ea a fost Dinu Lipatti, care i-a purtat, peste ani, o afecţiune constantă, numind-o în scrisorile sale “Donna Flora”. Cu desăvârşitul său har pedagogic şi cu fermitatea care îi adusese porecla “Doamna de fier”, Florica Musicescu a ştiut să modeleze un talent rar, dublat de modestie, o mare dragoste de muncă, dorinţa de perfecţiune şi o mână care, la 12 ani, putea acoperi un interval de 12 clape.

În şirul lung de mari solişti ai secolului XX formaţi de Florica Musicescu se numără şi artişti pe care, în zilele noastre, i-am putut asculta în concert, pe scena Ateneului Român, cum ar fi Dan Grigore, Paul Dan, Sorin Enăchescu, Radu Lupu, Mihai Brediceanu, Svetla Protich, Marietta Orlov, Mândru Katz, Tamas Vesmas, Myriam Marbe.

Unii dintre ei au ales alte patrii adoptive, cum ar fi Radu Lupu, Madeleine Cantacuzene sau renumita Shulamith Shapira. Fiecare dintre ei însă, în interviuri sau în memorii, aminteşte, cu recunoştinţă, cu veneraţie şi, în acelaşi timp ca o carte de vizită infailibilă, numele profesoarei care i-a format.