Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turism extrem: eroismul şi crimele Revoluţiei

Publicat in Adevarul, marți 7 decembrie 2010 ·

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a lansat o idee interesantă: introducerea în circuitul turistic a unui traseu al Revoluţiei române din 1989.

Oprescu nu a oferit detalii, dar noua sa „jucărie" ar putea deveni realitate mult mai rapid decât celebra autostradă suspendată. În primul rând, pentru că nu necesită mari investiţii, ci doar determinare şi un pic de inteligenţă.

Şi totuşi, nu va fi uşor. Cine stabileşte care au fost punctele importante ale Revoluţiei: Ion Iliescu sau contestatarii săi? Şi cine hotărăşte cum vor fi prezentate anumite momente sângeroase din intervalul 21-25 decembrie 1989?

Un exemplu: cum va fi prezentată asasinarea sălbatică a trupelor USLA chemate să apere sediul MApN - accident sau crimă cu premeditare? Dar profanarea cadavrelor expuse pe asfaltul din Drumul Taberei, timp de trei zile, cu eticheta „terorist"?

Să zicem că turistul, fie el român sau străin, ajunge în faţa fostului sediu al Armatei Române. Ce-i spune ghidul? Că acolo au căzut la datorie zeci de militari şi civili în lupta cu teroriştii? Sau că marii asasini se aflau chiar în biroul ministrului şi tocmai preluaseră puterea în stat, de unde ordonau crime în serie? Cum va fi prezentat generalul Militaru: ca brav comandant al Armatei sau ca măcelar odios? Ca patriot reactivat de Ion Iliescu sau ca spion sovietic şi trădător de ţară?

Să zicem că turistul s-a lămurit cu episodul MApN şi trece la obiectivul următor: fostul sediu al CC al PCR. Ce ar putea afla aici? Că, în dimineaţa de 22 decembrie, Vasile Milea s-a sinucis sau că el a fost omorât? Că, în seara aceleiaşi zile, nelipsiţii terorişti au omorât oameni în Piaţa Palatului sau că totul a fost o diversiune a noii puteri? Că Ion Iliescu a vorbit de la balconul CC înfruntând gloanţele duşmane sau că el nu prezenta interes pentru mitralierele teroriştilor?

Ajungem şi la Televiziu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 38 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 30 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 34 minute
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum 59 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 16 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°