Unde poate fi întâlnit cel mai bun interpret de Ceaikovski? La Moscova. Ce se întâmplă cu un mare artist în perioada comunistă? Este înlăturat, umilit? Toate întrebările îşi găsesc răspunsurile în ultimul film al lui Radu Mihăileanu prin aceea că manualul întâmplărilor este citit corect, politically correct. Marele dirijor Andrei Filipov (Aleksei Guskov) este dat jos de pe scenă de către Brejnev însuşi pentru faptul de a fi refuzat să-şi concedieze instrumentiştii evrei, rezultatul, el ajunge la munca de jos, om de serviciu la Balşoi Teatr unde dăduse altădată concerte. Lui Lucian Blaga i se întâmpla mutatis mutandis acelaşi lucru, din profesor ajungea bibliotecar în aceeaşi facultate care se mândrea cândva cu prezenţa sa în corpul profesoral. După 30 de ani, lui Andrei Filipov îi vine o idee năstruşnică, pune mâna pe un fax care conţinea o invitaţie la un concert la Paris, la Théâtre Châtelet, şi se decide pe loc să realcătuiască vechea orchestră şi să se prezinte ca fiind oficial orchestra Balşoiului din Moscova. Zis şi făcut, pentru asta are nevoie de un manager pe care-l găseşte în persoana vechiului secretar al teatrului, stalinistul Ivan Gavrilov (Valery Barinov), şi de vechii membri ai orchestrei pe care-i culege pe fiecare de unde-l aruncase soarta, dintr-un taxi, dintr-o şatră de ţigani etc. Cert este că orchestra recompusă arată jalnic, însă perspectiva unei călătorii la Paris constituie liantul natural al muzicienilor. Este foarte clar că logica internă a filmului nu se ţine, dificultăţile trupei sunt depăşite artificial, nu-i ia autobuzul, îi ia avionul, violonistul rom le lipeşte poza pe paşaport în aeroport, iar un ofiţer prea curios responsabil cu paza se retrage speriat când două matahale îl încadrează ameninţător. Însă nu neapărat de logică are nevoie o comedie pentru a fi spumoasă, iar Radu Mihăileanu ştie să pună corect accentele în fiecare li