Aproape 50 de juniori de la secţia sporturilor individuale a Clubului Corona Braşov, care practică schiul alpin, patinajul artistic şi patinajul viteză, alături de antrenorii lor, au fost recompensaţi pentru activitatea lor de Primăria Braşov, în prag de sărbătoare. Primarul George Scripcaru a ţinut să sublinieze faptul că dintre secţiile Clubului Corona, acestea, au avut cele mai bune performanţe, chiar dacă bugetul alocat lor nu a fost aşa de generos. „Poate că suntem puţin nedrepţi pentru că această secţie a beneficiat de cel mai mic buget de la Clubul «Corona», dar acolo unde pui suflet şi munceşti sunt şi rezultate. Vrem să reînviem la Braşov sporturile de iarnă, pentru că acum avem infrastructură, patinoar modern, pârtii de schi dotate corespunzător. Ceea ce am făcut acum aici, este să răsplătim eforturile destul de mari depuse de aceşti copii, să mulţumim antrenorilor şi părinţilor pentru tot ce fac ca aceşti copii să aibă rezultate“, a precizat primarul George Scripcaru.
Au lipsit de la festivitatea care a avut loc în curtea interioară a primăriei, sportivii care practică patinajul viteză, prezenţi în aceste zile la un concurs în Germania. Prezentă la festivitatea de premiere, antrenoarea de la patinaj artistic Manuela Cristudor a declarat că sezonul 2013 a fost unul bun pentru patinajul artistic, în care a obţinut cu sportivii ei opt medalii, dintre care patru de aur, trei de argint şi una de bronz la Campionatele naţionale, dar şi locul cinci la Festivalul Olimpic al Tineretului European desfăşurat în luna februarie la Braşov. „Sunt copii care au început patinajul artistic la vârsta de 4-5 ani, acum au 16-17 ani, au adunat multe medalii şi, încet încet, a început să ne bage şi pe noi lumea în seamă. Sperăm că şi anul viitor rezultatele să fie la fel de bune“, a spus antrenoarea.
Unul dintre sportivii Coronei va reprezenta Rom