În cadrul unei şedinţe care va avea loc mâine, la Guvern, va fi pus la punct noul proiect de buget pe 2009, ce urmează să fie trimis săptămâna viitoare în Parlament. Noul ministru de Finanţe, Gheorghe Pogea, a anunţat că principalul său obiectiv este de a reduce cheltuielile. Pogea a spus că vrea să elminie de la buget posturile libere din instituţiile publice şi să reducă cheltuielile nejustificabile. Programul de guvernare PDL-PSD prevede o inflaţie de cel mult 5% şi o reducere a deficitului de cont curent la 10,5% din produsul intern brut. Sursa: Agerpres Noul ministru îşi propune să reducă deficitul bugetar la 1.7% din produsul intern brut, cu 0.3% mai mult decât fostul ministru al finanţelor, Varujan Vosganian. Chiar dacă fostul premier, Călin Popescu-Tăriceanu a lăsat un proiect adaptat solicitărilor situaţiei economice, actualul Guvern Boc consideră că acesta nu reflectă cifre realiste.
Bugetul Tăriceanu Bugetul Boc
Creştere economică 6% 4%
Deficit Bugetar 2% 1,7%
În ceea ce priveşte creşterile salariilor bugetarilor, acestea vor intra în sarcina ministrului de Finanţe, Gheorghe Pogea, care va stabili dacă există resursele necesare pentru a le pune în aplicare. Produsul intern brut estimat de Gheorghe Pogea pentru 2009 este de 582 de miliarde de lei, cu 78 de miliarde mai mult decât cel pentru anul curent. Cheltuielile viitorului buget nu vor depăşi cifra de 200 de miliarde de lei, iar veniturile aşteptate sunt de 187 de miliarde de lei.
Noua proiecţie bugetară pentru 2009 va fi discutată, mâine, la Palatul Victoria, în cadrul unei discuţii informale a miniştrilor noului cabinet. Votarea bugetului pe 2009 va avea loc la finalul lunii ianuarie.